USR, între criză, control și continuitate (1990–2025)

Uniunea Scriitorilor din România (1990–2000). Mandatul Laurențiu Ulici și deschiderea spre lume
Studiu documentar
Autor: Christian W. Schenk

Între 1993 și 2000, Uniunea Scriitorilor din România (USR) traversează o perioadă de criză și reconstrucție. În mandatul lui Laurențiu Ulici (președinte ales 1995-2000; interimar 1993-1995), USR evită falimentul, își găsește surse de finanțare, activează o politică de dialog cu diaspora și organizează Întâlnirile scriitorilor români din întreaga lume la Neptun (1995, 1997, 1999).

Pe lângă programele revistelor și ale Fundației Luceafărul, s-au făcut pași pentru instituționalizarea traducerii și promovării literaturii române peste hotare – demers la care am participat direct.

Studiul de față inventariază realizările de fond ale anilor 1990-2000, cu accent pe inițiativele lui Laurențiu Ulici, susținând analiza prin documente, presă, volume colective și acte normative.

După liberalizarea din 1989, USR intră într-un regim de avarie financiară, pe fondul prăbușirii tirajelor și al costurilor administrative. Din 1993, Laurențiu Ulici asigură interimatul, iar din 1995 este ales președinte; moare accidental în noiembrie 2000, în plin mandat.

Surse independente fixează cronologia și cadrul: interimat (1993-1995), președinție (1995-2000), decesul la 16 noiembrie 2000 (cu unele surse indicând 17 noiembrie).

Două pârghii în stabilizarea instituțională și financiară au contat decisiv: închirierea unuia dintre sedii unui cazinou – soluție pragmatică, care a generat lunar „câteva zeci de mii de dolari” și a păstrat USR pe linia de plutire și timbrul literar instituit prin Legea nr. 35/1994 (2% din prețul fiecărei cărți), ulterior normat prin acte subsecvente. Legea este relevantă pentru finanțarea proiectelor USR în a doua jumătate a anilor ’90.

Aceste măsuri au permis continuitatea editorială (Luceafărul, alte publicații) și relansarea programelor cu componentă externă.

Marca anilor Ulici rămâne programul Neptun – o serie de Întâlniri ale scriitorilor români din întreaga lume găzduite la Casa Scriitorilor „Zaharia Stancu” (Neptun):

• Ediția 1995 (5-10 iunie) – documentată într-un volum de 335 p., Comunicări, interviuri, opinii, publicat de Fundația Luceafărul (editorial USR). Indicii volumului relevă tema diasporei și nume-cheie din exil.
• Ediția 1997 (7-12 octombrie) – „a doua întâlnire”, consemnată în revista Luceafărul (mențiune inclusiv asupra sprijinului Fundației Soros).
• Ediția 1999 (2-6 iunie) – atestată în cronicile epocii (discursuri și intervenții).

În prologul intelectual al programului, Laurențiu Ulici formula lucid relația țesută cu exilul: „Cu adevărat exilul face parte din destinul românesc…”. (text din eseul Avatarii lui Ovidiu, citat în bibliografia lui Mihai Cimpoi).

Casa Scriitorilor (vilă istorică cunoscută azi ca „Zaharia Stancu”) a devenit, datorită lui Laurențiu Ulici, platformă de rezidențe, colocvii și reuniuni – tradiție continuată în anii 2000. Reglementări și prezentări care confirmă utilizarea continuă a spațiului.

Pe toată durata anilor ’90, Fundația Luceafărul și revista omonimă (director Laurențiu Ulici – a nu se confunda cu Luceafărul de dimineață) au fost coloana vertebrală a dialogului intern/extern: publicarea volumului Neptun 1995, rubrici dedicate istoriei literare, anchete tematice, receptarea poeziei contemporane și a exilului.

Dincolo de participările noastre la presa literară și la proiecte editoriale dedicate exportului de literatură română, rămân două inițiative instituționale – atestate prin declarații publice și corespondență: înființarea, împreună cu Laurențiu Ulici, a unei „secții de traducere și promovare a literaturii române peste hotare” în cadrul USR (mărturie consemnată în interviu – 28 iunie 2023 – și reluată în texte de presă) și inițierea unei „filiale a diasporei în Germania”, activă o perioadă în a doua jumătate a anilor ’90 (mărturie) împreună cu Paul Miron și Radu Bărbulescu. Inițiativa a fost direct sufocată; de cine exact de la Ambasada din Bonn, până astăzi nu am aflat acel sau acei „încă securiști” fiindcă și Radu Bărbulescu, ca și mine, ca Monica Lovinescu sau Virgil Ierunca vorbeam la Europa liberă dând și nume în vileag.

Acest cadru instituțional pentru export cultural – conceput în anii Ulici – nu mai este vizibil ca atare în arhitectura curentă a USR. În prezent există o Filială București – Traduceri Literare (FITRALIT) (orientată prioritar spre traducerea în limba română) și proiecte ad-hoc/parteneriate (ex. simpozioane despre traducere, rezidențe TRADUKI), fără un departament explicit dedicat promovării literaturii române în străinătate.

Afirmațiile privind „secția de traducere și promovare” și „filiala diasporei în Germania” sunt mărturii publice ale autorului; nu există (online) o decizie/raport USR din anii 1990-1995 care să detalieze formal structura, însă programele Neptun și volumul din 1995 confirmă direcția strategică de deschidere externă din mandatul Ulici.

Ulici a fost senator CDR (1996–2000); activitatea administrativă a USR, inclusiv exploatarea patrimoniului și timbrul literar, a fost influențată de contextul legislativ și de politicile culturale ale epocii. Moartea lui, 16 noiembrie 2000, a întrerupt un curs instituțional care ancora deja programe de internaționalizare.

Mandatul Laurențiu Ulici a fost pivotul supraviețuirii USR după 1990, prin soluții financiare și reglementare (chirie patrimonială; timbru literar). Programul Neptun a funcționat ca un format diplomatic literar, reconectând diaspora și țara – cu instrumente editoriale concrete (volumul 1995; edițiile 1997 și 1999).

Instituționalizarea traducerii și promovării externe – inițiată în epocă (cf. mărturii) – a rămas fragilă/discontinuă; astăzi, traducerea e reprezentată într-o oarecare măsură de FITRALIT și de puține parteneriate punctuale, nu de o direcție USR dedicată „exportului” de literatură română. Majoritatea exportului de literatură română în străinătate aparține inițiativelor personale ale scriitorilor și traducătorilor din diferite țări.

Traducerile publicate în România nu reprezintă nicio valoare pentru recunoașterea literaturii române peste hotare, fiindcă nu există din acest punct de vedere un interes de difuzare. Un lucru extrem de ciudat: vechile structuri nocive au rămas, pe când unele inițiative bune, cum ar fi exportul de literatură, au dispărut aproape fără urmă!

Aici am inclus doar informațiile verificabile public; acolo unde am folosit mărturii publicate (privind „secția de traducere și promovare” și „filiala diasporei”), le-am marcat ca atare și le-am corelat cu programele documentate (volumul Neptun 1995 și edițiile ulterioare).

Desigur că urmează mandatul Nicolae Manolescu, aflat între canon și clientelism instituțional.

Eseul examinează, cu aparat critic și bibliografie, tensiunea dintre „autoritatea estetică” a lui Nicolae Manolescu și modul în care această autoritate a fost exercitată instituțional în Uniunea Scriitorilor din România (USR). Sunt inventariate criticile recurente, modificări statutare, valuri de excluderi, procese și climat de intimidare, dar și discursurile encomiastice (laudative) care au construit o imagine „demiurgică” a criticului. În paralel, se discută absența unui mecanism operațional de traducere și promovare externă a literaturii române în cadrul USR (existând doar o comisie cu rol absolut consultativ), aspect atestat și de experiența directă a autorului în activități de traducere și promovare.

Figura lui Nicolae Manolescu ocupă un loc central în critica românească postbelică. Dacă pe teren estetic discuția vizează metoda, canonul și „impresionismul” critic, pe teren instituțional dezbaterea se polarizează în jurul exercitării puterii în USR: modificări statutare, sancțiuni, excluderi, procesualitate agresivă. Aceste teme sunt documentate consistent în presa culturală și generalistă a ultimului deceniu.

În 2016–2017 se înregistrează o succesiune de excluderi, contestate intern și public, supravegheate de o Comisie de Monitorizare, Suspendare și Excludere; în unele relatări se indică 17 membri excluși într-un interval de un an. Reacțiile au mizat pe ideea că modificările statutare și practica sancțiunilor au consolidat un climat de „disciplinare” în locul dialogului.

Caracterizarea severă a climatului instituțional, formulată de ActiveWatch, rămâne un reper: „USR-PCR? […] intimidează vocile critice din interior”, „mentalități totalitare”.

În paralel, au existat și litigii intentate de președintele USR împotriva unor scriitori, confirmând deplasarea conflictului din dezbaterea critică spre teren juridic.

Florin Iaru documentează, într-o serie de texte și intervenții, că schimbările de statut au sporit „puterea discreționară” a conducerii și au mutat accentul de la dezbatere la sancțiune.

Dan Lungu & Radu Vancu: scrisoare deschisă (ianuarie 2017) cerând revocarea excluderilor și demisia în bloc a consiliului care le-a votat „în unanimitate” – un indicator clar al percepției de abuz instituțional.

Vasile Baghiu denunță instrumentalizarea revistei România literară ca mijloc de „punere la punct” a contestatarilor, mărturie a „reflexelor” de bastion instituțional.

PEN România și alte voci civice au semnalat public că practica excluderilor și intimidarea reprezintă un pericol pentru libertatea de opinie într-o organizație profesională.

Criticii de mai sus se concentrează mai puțin pe corpusul estetic al lui Manolescu și mai mult pe logica de guvernanță a USR în perioada analizată: statut, comisii, excluderi, procese.

Desigur că, pe de altă parte, nu lipsește nici discursul encomiastic (laudativ), hagiografie, hiperbole și consolidarea „canonului”!

Pe partea laudativă, portretele din România literară, inclusiv dosarul „Nicolae Manolescu în oglinda contemporanilor” (nr. 13-14/2024), circumscriu un imaginar al autorității incontestabile. Ovidiu Pecican notează: „Autoritatea [lui Manolescu] era indiscutabilă. Era vocea oficială, […] cu fraza curată și elegantă […] pe care o puteai asculta de bună voie, ba chiar cu delicii.” (articol în cadrul dosarului).

În contrapunct, Răzvan Voncu respinge teza lui Alex Goldiș („va fi consacrat pentru cronici, nu pentru Istoria critică”), apărarea vizând legitimitatea edificiului istoric drept emergență a practicii cronicarului.

Tot aici se găsesc pledoarii normative pentru „primatul criteriului estetic” (de ex. Gabriela Gheorghișor), întărind o lectură canonică a proiectului Istoriei critice.

Discursul encomiastic, prin hiperbolă și autoritate transferată (revistă + instituție), a contribuit la naturalizarea asimetriei de putere în interiorul breslei.

Controversa teoretică vizează „impresionismul” și instituția cronicarului, vizibil tematizate în Vatra (2014) și rearticulate în proiectele recente privind „o nouă cultură critică românească” (Goldiș, Moraru, Terian). Critica tinde să deplaseze accentul dinspre autoritatea singulară spre câmpul plural al metodelor și instrumentelor teoretice.

Ultimul deceniu a fost caracterizat de polemici recurente în jurul premiilor și conducerii USR, a raporturilor cu revistele-fanion și a reprezentativității față de noile valuri (’00/’10). „Noua cultură critică” alimentează teoretic aceste discuții, cerând audit al practicilor și deschidere transgenerațională, nu doar schimb de etichete. (Pentru cadrul ideatic al acestei repoziționări vezi dezbaterile despre „noua cultură critică”.)

Statutul USR prevede Comisia pentru Relații Externe, care „propune traducerea unor opere reprezentative” și „avizează” participări și burse, dar nu configurează un departament executiv (cu buget, personal, program anual, indicatori de performanță) pentru traducere/promovare externă. Acest gol structural explică de ce segmentul a fost deseori preluat de alte instituții sau, mai ales, de inițiative individuale.

În calitate de traducător, editor și promotor al literaturii române în spațiul german, am documentat public lipsa unei veritabile „secții” funcționale de traducere și promovare în USR; demisia mea din USR (2023) a fost motivată, între altele, de neîndeplinirea vocației instituționale de sprijin și vizibilizare externă, precum și retragerea mea în 2025 de la orice invitație literară organizată de instituții precum și refuzul oricărui premiu indiferent de la ce instituție, organizație sau uniune ar veni!

Am argumentat, de asemenea, că publicarea traducerilor în țara sursă (și nu în țara limbii-țintă) reduce vizibilitatea, distribuția și impactul – o practică ineficientă care perpetuează invizibilitatea internațională a autorilor români. 

Bibliografia critică și antologiile atestă activitatea mea de selecție și traducere (de ex. Streiflicht, prima antologie de lirică românească în limba germană după 89, Pieta – Eine Auswahl rumänischer Lyrik, Dionysos sau cea mai mare Antologie de lirică română de la începuturi până astăzi în 7 volume masive a câte 400 de pagini, de la Ienăchiță Văcărescu până la Generația 2000), dar și rețelele de colaborare din diaspora culturală, care substituie adesea infrastructura absentă.

Estetic, Nicolae Manolescu rămâne un reper, iar aici disputa e legitimă și fertilă (metodă, canon, „cronicar vs. teorie”). Instituțional, însă, anii 2013–2018 configurează un model de guvernanță contestat (statut, comisii, excluderi, procese), consemnat de presă și ONG-uri civice. Cultură organizațională, discursul encomiastic a legitimat adesea status quo-ul și a diluat reflexele deliberative. Politica traducerii e foarte gravă; lipsa unui „departament” executiv în USR pentru traducere/promovare externă rămâne un handicap strategic; realitatea vizibilizării internaționale a literaturii române depinde, încă, de instituții terțe și de inițiative individuale.

Am menținut un registru academic și am evitat etichetele injurioase. Acolo unde discursul encomiastic e excesiv, am arătat mecanismele (hiperbolă, autoritate transferată, instituție–revistă); acolo unde critica reclamă abuzuri, am citat punctual surse și date, (ex. Iaru², Lungu–Vancu³ etc.).

Ce s-a întâmplat cu Uniunea Scriitorilor din România după decesul lui Nicolae Manolescu? Evident a fost ales un președinte interimar, după care au urmat alegerile, unde a fost ales ca nou președinte Varujan Vosganian, cu bagaje cu tot, iar literatura… tot pe cont propriu.

M-am documentat temeinic și pun pe masă critic toate punctele: moștenirea Manolescu, alegerea lui Varujan Vosganian, dosarele și imunitățile, hibele instituționale (mai ales lipsa unui mecanism real de traducere & promovare externă) și ce reies din textele/declarațiile mele publice.

Imaginea USR a fost ținută ani buni sub tensiune: excluderi în serie, procese, stil de conducere contestat. O parte consistentă a breslei a cerut explicit renunțarea la „monopolul USR” și demantelarea comisiei de suspendare/excludere – un diagnostic limpede al disfuncției structurale.

A urmat, precum am scris mai sus, alegerea lui Varujan Vosganian (2024), o legitimitate formală, între trecut și promisiuni.

Vosganian a fost ales președinte USR după decesul lui Manolescu, cu 660/740 de voturi (89% în ședința Consiliului, conform comunicării interne). Programul său promite „reașezarea rolului scriitorului în societate” și mai multă deschidere către tineri. Realitatea rămâne: a preluat o instituție erodată reputațional.

În 2013 și 2015 Senatul a respins urmărirea penală cerută de DIICOT; critici avizate au spus atunci că imunitatea a fost invocată într-un caz în care nu trebuia și că efectul era dublu nociv: protejarea persoanei și decredibilizarea instituției imunității politice. În 2021, DIICOT (Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism) a clasat partea de dosar care îl privea pe Vosganian; fostul ministru a spus că a fost „o țintă politică”. Faptic, clasarea există; la nivel de percepție publică, rămâne amprenta anilor de blocaj politic-juridic.

Statutul USR prevede o Comisie pentru Relații Externe care poate „propune traducerea unor opere reprezentative” – dar nu există departament/unitate executivă cu buget, granturi și mecanisme proprii pentru traduceri/piață externă. Practic, mandat consultativ, nu capacitate instituțională. De ani buni, programele reale de finanțare pentru traduceri vin dinspre ICR (Centrul Național al Cărții și programe noi, ex. „Romanian Books for Children”, 2025, evident fără promovarea clasicilor, dar cu promovarea scriitorilor, mai mult sau mai puțin, atașați grupurilor de influență.

Am spus public în repetate rânduri (și o spun din nou): după Laurențiu Ulici, „nu mai există o secție de traducere și promovare a literaturii române peste hotare, dezbătută mai ales la întâlnirile de la Neptun”; am acuzat desființarea acestui instrument și „faraonismul” conducerii. Am arătat și o problemă de practică: traduceri tipărite în România în limba țintă, deci invizibile cititorului țintă. Nu retorică: traducerile, volumele, antologiile și autorii promovați de mine sunt verificabile. Toate acestea sunt consemnate în interviuri, scrisori deschise și articole editoriale.

Uniunea Scriitorilor din România a schimbat omul din vârf, nu și logica instituțională. Fără o unitate de traduceri & outreach (cu buget, editori-țintă, agenți, contracte, KPI). Pentru cei care nu știu: Key Performance Indicator → în română: Indicator-Cheie de Performanță.

Este o măsură clară, numerică, folosită pentru a evalua cât de bine se atinge un obiectiv.  promisiunile rămân PR. În timp ce ICR rulează programe, USR încă „propune”. Iar literatura română continuă să iasă peste granițe în mare măsură prin eforturi individuale, rețele personale și diaspora profesională.

Acesta e diagnosticul meu, după documentare amplă și după ce am făcut efectiv munca pe care instituțiile trebuiau s-o coordoneze.

Note cu citate și bibliografie

1. „Laurențiu Ulici… găsește soluția de a evita falimentul: închiriază unul dintre sediile USR către un cazinou.” (Scena9).
2. „Timbrul literar… 2% din prețul de vânzare al unei cărți.” (Legea 35/1994).
3. „Întâlnirea scriitorilor români din întreaga lume, Neptun, 5–10 iunie 1995.” (volum, 335 p.). 
4. „A doua întâlnire… Neptun, 7–12 octombrie 1997.” (Luceafărul). 
5. „Neptun 1999 (2–6 iunie) – discursuri și intervenții.” (bibliografii/cronici).
6. „Cu adevărat exilul face parte din destinul românesc…” (Laurențiu Ulici, Avatarii lui Ovidiu, citat la Mihai Cimpoi).
7. „Am înființat împreună cu Laurențiu Ulici secția de traducere și promovare…” (W. Schenk, interviu).
8. „…o filială a diasporei în Germania.” (C.W. Schenk, interviu).
9. „După decesul prematur al lui Laurențiu Ulici… nu mai există o secție de traducere și promovare.” (scrisoare deschisă și discuție asociată).
10. „Casa Scriitorilor „Zaharia Stancu” – funcționare și utilizare actuală.” (regulament/prezentări).
11. „A murit… Laurențiu Ulici, fost președinte USR (1995–2000).” (Calendar RADOR).
12. „USR… are bani să organizeze la Neptun Festivalul Internațional…” (continuitate după 2000).
13. Legea nr. 35/1994 privind timbrul literar… + Norme metodologice (2003).
14. Întâlnirea scriitorilor români din întreaga lume, Neptun, 5–10 iunie 1995. Comunicări, interviuri, opinii, Fundația Luceafărul, 1995.
15. Luceafărul (1997): „A doua întâlnire a scriitorilor de pretutindeni”, Neptun, 7–12 octombrie 1997.
16. Scena9, „Uniunea Scriitorilor din România: la trecutu-i mare, care viitor?” (11 aprilie 2018).
17. RADOR (Calendar, 16 noiembrie 2016): notă biografică L. Ulici.
18. W. Schenk – interviu (Cațavencii, 28 iunie 2023).
19. W. Schenk – scrisoare deschisă (ed. Liviu Antonesei, blog, 12 iunie 2023) + discuții.
20. Regulament Casa Scriitorilor „Zaharia Stancu” (Neptun) + materiale descriptive.
21. Fundația Luceafărul – pagini de revistă (2000) privind echipa editorială și continuitatea.
22. Mihai Cimpoi, referințe la L. Ulici (Avatarii lui Ovidiu) – citare în volum.
23. FITRALIT – Filiala București – Traduceri Literare (prezentare, evenimente).
24. ActiveWatch: „USR-PCR? […] Uniunea Scriitorilor […] intimidează vocile critice din interior […] face dovada unor mentalități totalitare.” (2016).
25. PressOne despre excluderi: „În total, 17 scriitori au fost dați afară din Uniune în ultimul an.” (2017).
26. ro: „[…] revocarea acestor excluderi abuzive […] și demisia în bloc a membrilor acestui Consiliu.” (Lungu & Vancu, 2017).
27. Bookaholic: „[…] scrisoarea deschisă […] semnată de peste 300 de oameni”. (2017).
28. Observator cultural: „Ar trebui […] reamintit […] [excluderi] […] lista poate continua.” (2017).
29. HotNews: „10 scriitori, dați în judecată de președintele USR, Nicolae Manolescu.” (2017).
30. România literară 13–14/2024 (dosar): listă amplă de contributori; accesibilă pagina de arhivă.
31. Ovidiu Pecican: „Autoritatea [lui Manolescu] era indiscutabilă […] voce […] cu delicii.” (în dosarul RL).
32. Răzvan Voncu (RL 49/2023): „M-a amuzat afirmația lui Alex Goldiș […] «consacrat pentru cronici, nu pentru Istoria critică» […]”.
33. Vatra (2014): „Critica impresionistă și instituția cronicarului. «Cazul Manolescu».”
34. Goldiș–Moraru–Terian (2024–2025): „Pentru o nouă cultură critică românească” (meta-dezbatere).
35. Statut USR (2024): Comisia pentru Relații Externe „propune traducerea unor opere reprezentative […]”. (nu „departament” executiv).
36. Scrisoarea mea deschisă de demisie din USR (2023).
37. Argument despre ineficiența publicării traducerilor în țara sursă (articol de autor).
38. Antologii/repere: Pieta – Eine Auswahl rumänischer Lyrik (Dionysos șamd).
39. ActiveWatch, „USR-PCR? Uniunea Scriitorilor […] intimidează vocile critice”, 2016.
40. PressOne, „Uniunea și dezbinarea scriitorilor din România”, 13 ian. 2017.
41. ro, „Scriitorii Dan Lungu și Radu Vancu cer demisia Consiliului USR…”, 13 ian. 2017.
42. Bookaholic, „Anchetă: 11 scriitori despre excluderea lor din U.S.R.”, 25 ian. 2017.
43. Observator cultural, „Ce rușine!”, 2017.
44. HotNews, „10 scriitori, dați în judecată de președintele USR”, 13 mart. 2017.
45. România literară, „Nicolae Manolescu în oglinda contemporanilor”, nr. 13–14/2024.
46. Pecican, Ovidiu, text în dosarul RL (2024).
47. Voncu, Răzvan, „Focus Nicolae Manolescu: Metamorfozele criticului”, România literară 49/2023.
48. Vatra, „Critica impresionistă și instituția cronicarului. Cazul Manolescu”, 2014.
49. Goldiș, Moraru, Terian (eds.), Pentru o nouă cultură critică românească, 2024–2025 (recenzii & pdf).
50. Statutul USR (pdf oficial, 2024): rolul Comisiei pentru Relații Externe.
51. Schenk, Christian W., „Scrisoare deschisă […] demisia din USR”, 12 iun. 2023.
52. Schenk, Christian W., „Traducerea (corespondență)…”, Jurnalul Bucureștiului.
53. Vatra Veche, supl. Nichita 2022: mențiuni despre antologia Pieta, Dionysos.
54. Alegerea lui V. Vosganian (HotNews, 26 iun 2024).

„Scriitorul Varujan Vosganian este noul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, după ce a fost votat cu 660 de voturi din 740 exprimate.”

Validarea în Consiliu (site USR). „Rezultatul votului (…) a fost: Varujan Vosganian – 89%, Simona Vasilache – 7%.”

Note suplimentare

1. Senatul respinge urmărirea penală (Mediafax, 12 feb 2015).
2. „Senatul a respins solicitarea (…) fiind înregistrate 71 de voturi ‘împotrivă’, 56 ‘pentru’.”
3. Editorial critic – imunitatea (HotNews/Contributors, 18 feb 2015).
4. „Cazul riscă să aibă un dublu impact negativ.” / „Argumentul că procurorii ar fi vrut să incrimineze o decizie politică este fals.”
5. Clasarea DIICOT (HotNews, 12 mai 2021).
6. „Procurorii DIICOT au clasat partea din dosarul Romgaz care îl viza pe (…) Varujan Vosganian.”
7. Reacția lui Vosganian (Gândul, 12 mai 2021). „Am fost o ţintă politică, [dosarul] trebuia clasat demult.”
8. Monopolul USR – Mircea Cărtărescu (Adevărul/News.ro, 2017). „Pe termen lung, cred că va trebui să se renunţe la monopolul USR.”
9. Excluderi cu scandal (Adevărul, 2014). „Excluderile de la Uniunea Scriitorilor continuă cu scandal.”
10. Procese/atmosferă litigioasă (Adevărul, 2013). „Manolescu îi dă în judecată pe scriitorii care l-au criticat.”
11. Statut USR – Comisia externă (Statut, Anexa 8). „Comisia pentru Relaţii Externe (…) propune traducerea unor opere reprezentative.” (nu prevede un departament executiv de traduceri) – inferență din text.
12. ICR – program de finanțare pentru cărți (Agerpres, 8 apr 2025). „Lansăm (…) Romanian books for children, primul program (…) care își propune să faciliteze accesul publicului străin la literatura pentru copii și tineret.”
13. Interviu C.W. Schenk (Cațavencii, 28 iun 2023). „Am înființat cu Laurențiu Ulici secția de traducere şi promovare (…) pe care Manolescu a desființat-o după preluarea puterii.” / „Colegii (…) au reacționat (…) prin tăcere.”
14. Scrisoare deschisă C.W. Schenk (blogul lui Liviu Antonesei, 12 iun 2023). „După decesul prematur al lui Laurențiu Ulici în Uniune nu s-a mai făcut nici un schimb cultural, nici măcar nu mai există o secție de traducere și promovare.”
15. Analiza practicii de traducere (Jurnalul Bucureștiului, 16 oct 2023). „Traducerile apar nu în țara limbilor țintă, ci în România, unde nu prezintă niciun interes pentru cititorul limbii respective.”