Cosmin Perța

Pandemic postlude I Nimic nu s-a clintit în cerul acesta de gheață carbonică, Inima mea. Aceeași lume mizeră, aceeași vară toridă, munți de PET-uri peste O vegetație timidă. Ne umplem rezervoarele cu petrol să căutăm izbăvirea, Ne-așternem la drum, sute și mii de kilometri de ceață-nainte, Fără nicio siguranță, fără niciun viitor, Doar senzația aceea de uscat din esofag, Doar