Războiul Manolescu – Schenk continuă

Dl. Christian W. Schenk a anunțat publicarea, la Editura Dionysos, din Boppard pe Rin, Germania, a volumului „Ultimul testament”, 50 de ani de poezie (1972-2022), o carte de 440 de pagini, prin a cărei apariție, ne asigură domnia sa, nu-și face prieteni.

Anunțul, publicat pe Facebook, este însoțit de un „Argument la retragerea mea definitivă din literatura română”, pe care Actualitatea literară l-a publicat în numărul 119. Motivul îl găsim sintetizat pe coperta a patra a volumului:

„Editura Dionysos înființată de mine în urmă cu 36 de ani a promovat în țările de limbă germană peste 380 de autori cu antologii și cărți de autor, absolut pe cont propriu, fără ajutor financiar și fără a cere autorilor finanțarea cărților lor, nici pentru traducere, nici pentru tipar, nici pentru difuzare. În acești 36 de ani am scos peste 150 de titluri, toate difuzate și fiecare scriitor primind ca drept de autor mai multe exemplare! Bătaia de joc față de creatori, față de creațiile lor, față de lipsa de interes pentru promovarea culturii române în spații largi culturale, m-a determinat ca acest an 2022 să fie anul meu crucial în care cu acest Ultim testament (selecție din 50 de ani de poezie în limba română) să mă despart definitiv și irevocabil de literatura țării în care m-am născut! Și de ce public totuși această carte? Așa, doar ca să fie și eventual să pot fi atacat pentru vederile mele, dacă mai există de cine!”.

Bineînțeles că și dl Manolescu a primit „argumentul” dlui Christian W. Schenk, însă, în loc să cadă la pace cu un membru al uniunii pe care o conduce, a considerat că e mai bine să continue războiul început în 1999 și a tulburat și mai tare apele, astfel că, în România literară, l-a atacat din nou fără drept de replică.

Ca și în cazul dlui Ștefan Borbély, redacția revistei România literară, condusă de dl Nicolae Manolescu, i-a refuzat dlui Christian W. Schenk dreptul la replică, motiv pentru care îl publicăm noi în cele ce urmează:

* * *

«Stimate domnule Manolescu,

Cu deosebită lipsă de bună cuviință îmi comentați argumentul la retragerea mea din literatura română după cum vă pică dumneavoastră mai bine, rupt din context. Cu toate că v-am trimis Argumentul meu ca scrisoare deschisă, atât personal cât și României literare nu ați publicat-o și nici acum nu-mi dați drept la replică!

Cu permisiunea dumneavoastră vă citez, după care iau punct cu punct răspunsul dumneavoastră lipsit de orice temei:

 

România literară nr. 31/2022

„Scriitorul Christian W. Schenk ne-a trimis din Boppard am Rhein un Argument-Protest intitulat La retragerea mea definitivă din Literatura Română. Nu rezultă că a intenționat să ni-l ofere spre publicare. E vorba probabil de un act personal, un fel de demisie, pe care, în ce ne privește, nu putem decât să-l regretăm. Din păcate, dl Schenk își motivează gestul prin câteva considerații care ne privesc direct. Iată ce scrie despre viața literară din „țara limbii a cărei cultură o promovez de 50 de ani“: „Corupția culturală a fost ridicată la rang de absolută dominare, cei implicați fiind strânși într-un nucleu aproape despotic, unde talentul și munca cinstită nu mai au loc; unde se finanțează, se «subvenționează», se premiază, își dau funcții (nici nepotismele nefiindu-le străine) între ei. Ce e mai trist este că acest «mic imperiu» este condus în cea mai mare parte de nulități, cu câteva excepții, desigur.“ Sau iată ce scrie despre Uniunea Scriitorilor, al cărui membru dl Schenk este în Filiala de la Iași: „Intrarea în USR este, desigur, dependentă de simpatii, de antipatii și relații sau, pur și simplu, de noroc. Președinții Filialelor merg cu dosarele în mână la «centrală», unde prima filieră pe care trebuie să o treacă este cea a conducătorului suprem, abia pe urmă comisia sau Comitetul Director aprobă sau respinge resturile rămase.“ Din câte știu, dl Schenk n-a solicitat demisia din USR. Statutar era să-i fi adresat demisia președintelui Filialei, dl Cassian Maria Spiridon, ocazie numai bună de a-l informa cu privire la nemulțumirile d-sale. Poate că dl Cassian i-ar fi atras colegial atenția că n-a venit niciodată, cu dosarele sub braț, la mine, „conducătorul suprem“, ca să le aprob și că lucrurile stau, în general, cu totul altfel în USR. Cât privește aprecierile pe care dl Schenk le face, cu atâta aplomb, despre viața literară și despre USR, ele țin de o flagrantă necunoaștere a realității. Absolut nimic, din spusele dlui Schenk, nu este adevărat, nici, spre exemplu, în primul rând, „corupția“, care, în opinia d-sale, ar fi devenit „endemică“ în cultura noastră, nici, în ultimul rând, modul în care se fac primirile în USR. E prea ușor a spune că e vorba de o incorectă informare, scuzabilă, în definitiv, prin distanța dintre Germania și România. În fond, dl Schenk comite un act deliberat de dezinformare a acelei opinii publice care i-ar citi, eventual, Argumentul-Protest sau Ultimul testament, o carte a cărei copertă ne-o trimite în attachment. Aș minți dacă aș pretinde că opiniile dlui Schenk mă iau prin surprindere. O parte din ele mi le-a făcut cunoscute cu ocazia recentei noastre întâlniri de la Tg. Jiu, vădit provenite dintr-o anumită frustrare. Ceea ce mă surprinde este cealaltă parte a opiniilor, pe care nu mi le-a împărtășit, false, tendențioase, și, mai cu seamă, mă surprinde tonul inadmisibil, mult prea sigur de el, pe care îl folosește. N-am încotro și trebuie să recunosc că n-am fost în stare să-l judec corect pe dl Schenk cu ocazia conversației noastre, când am văzut în d-sa un om rezonabil. Mea culpa! (Nicolae Manolescu)

Deci să rezumăm:

Faceți aceeași greșeală pe care ați făcut-o și în 1999, 7 – 13 iulie 1999 (Anul XXXI)

când m-ați atacat în editorial la persoană și nicidecum realizările mele. Scrisoarea a fost adresată domnului G. Dimisianu personal, nicidecum dumneavoastră sau României literare. Atunci am avut curajul să iau apărarea unui scriitor care a fost defăimat în revista pe care o conduceați și pe care o conduceți și acum. Nici atunci ca de altfel nici acum nu ați publicat scrisorile mele, ci  le-ați comentat după cum vi s-a potrivit mai bine, rupte din context și fără drept de replică. Desigur considerațiile vă privesc direct (nu „ne” precum scrieți), de astă dată ca președinte al Uniunii Scriitorilor, post pe care îl dețineți de 17 ani, motiv pentru care am renunțat atunci la filiala București mutându-mă la filiala Iași. Desigur că nu am solicitat ieșirea mea din USR fiindcă numai din interiorul ei, ca membru, îmi pot spune părerile pe care dumneavoastră evident nu le puteți accepta!  („Capul plecat, sabia nu-l taie!” oare Bolintineanu are dreptate când scrie în al doilea vers: „Dar cu umilință lanțu-l încovoaie”?).

Adică eu nu cunosc realitățile vieții culturale?! Motivați această „necunoaștere scuzabilă„ prin distanța dintre România și Germania! Eu sunt în permanentă legătură cu scriitorii din țară; nu am să vă dau o listă ca să nu-i compromit! Interesant e că toți, fără excepție până acum, îmi dau dreptate, dar… în particular sau între patru ochi! Cine are curaj să vi se împotrivească? Fizic eu ajung mai repede la Uniune decât colegii din Satu Mare, Cluj, Timișoara sau Craiova!

 Nu sunt nici frustrat, nici tendențios cu atât mai puțin răuvoitor, altfel nu aș fi promovat peste 380 de autori români clasici și contemporani, în antologii și peste 150 de cărți ale autorilor români începând de la Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Minulescu etc. (Toate aceste cărți sunt controlabile și în difuzare), până la moderni și postmoderni!

De toate acestea, desigur și de înțeles, nu ați pomenit nimic cu toate că vi le-am scris; nici despre cronicile și studiile lui Dumitru Micu, Eugen Simion, Marin Mincu, Ovid S. Crohmălniceanu, Mircea Zaciu, Aurel Sasu, Gheorghe Bulgăr, Emil Manu și mulți, mulți alții!

Sunt sigur că dumneavoastră sunteți absolut dezinformat în privința realității literare din România, fiind înconjurat (ca orice conducător suprem) de oamenii aleși de dvs. cărora nici prin cap nu le-ar trece să critice situația reală.

Eu fiind doar la bază, ca majoritatea de altfel, aflu mult mai multe, știu cum gândesc scriitorii, cunosc și frica acestora, dar și motivele multora dintre ei care nu au curajul să vă spună/scrie tristele adevăruri. Ergo, dumneavoastră, domnule Manolescu, sunteți cel dezinformat tocmai din motivele celor scrise mai sus, numai că nu conștientizați realitatea!

În fine, aveți felul dumneavoastră de a vă comporta față de scriitori, față de promovarea literaturii române dând vina pe Institutul Cultural Român, unde nu pot să nu vă dau în parte dreptate, dar care nu poate funcționa fără o Uniune pusă la punct atâta timp cât Uniunea Scriitorilor nu are nici o secțiune de traducere și promovare a literaturii române în străinătate

În afară de toate nu îmi amintesc când ați vorbit cu mine sau dacă m-ați văzut anul acesta la Târgu Jiu. Poate sufăr eu de Alzheimer de nu îmi amintesc să fi dialogat acolo cu dumneavoastră!

Tocmai fiind un om rezonabil nu pot încheia decât cu:  Abyssus, abyssum invocat!

Cu respectul cuvenit,
Christian W. Schenk»

* * *

Christian W. Schenk (n. 11 noiembrie 1951, Orașul Stalin, România) este medic chirurg, poet, eseist, editor, traducător, membru al Uniunii Scriitorilor din România și Germania, membru al Uniunii Mondiale a Medicilor Scriitori. Primul său mentor literar a fost Tudor Arghezi.

În 1976 Schenk a părăsit România, stabilindu-se definitiv în Germania. În 1981 îl cunoaște pe Salvador Dali, care-i influențează în mod decisiv opera.

Ca redactor-șef al revistei „Convergențe Românești”(1984-1986), scrie un articol vehement împotriva așa-numitelor urbanizări sub dictatura lui Nicolae Ceaușescu, ceea ce face să fie declarat persona non grata.

Schenk s-a străduit mereu să propage culturile germană și română, cât și legăturile dintre acestea în spațiile culturale Est-Vest. Un mare rol pentru promovarea literaturii române în spațiile de limbă germană l-a avut și înființarea editurii Dionysos.

109

1 comentariu

  1. Uniunea Scriitorilor din România este la pământ mulțumită președintelui și celor din jurul său. Cum să promoveze literatura română când nimeni nu se simte obligat să o facă?
    Să sperăm că după retragerea actualului președinte se va schimba întreg grupul din conducere.
    Pe cine văd în permanență la manifestări în țară și în străinătate și pe costul cui? Mereu aceeași, directori și secretari ai Uniunii Scriitorilor. Cine sunt premiați? Mereu aceeași din jurul lui Nicolae Manolescu. Cine are curaj să critice… Vai de capul lui!
    Deosebite felicitări stimatului Domn Schenk nu numai că a făcut pentru literatura română mai mult decât Uniunea Scriitorilor, care nu au făcut nimic, poate chiar mai mult decât Institutul român și mai ales îi admir curajul Civic de care ceilalți scriitori nu dau dovadă din diferite motive personale!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.