Octavio Paz

Octavio PAZ

Poetul, prozatorul, eseistul, traducătorul şi diplomatul  Octavio  Paz  Lozano, laureat al Premiului Nobel în anul 1990, s-a născut în 31 martie 1914 la Ciudad de México şi a murit în ziua de 19 aprilie 1998, în acelaşi oraş. Absolvent al U.N.A.M. (Universidad Nacional Autónoma de México) şi al University of California – Berkeley, Paz a debutat în anul 1933 cu volumul Luna silvestre/ lună pădureană. Alte volume de poezie mai importante: Libertad bajo palabra/Libertate pe cuvânt (1949), Ladera este/ Versantul de est (1971),  Hijos del aire/ Fiii  văzduhului (1981). Dintre cărțile de proză şi eseistică menționăm: El labirinto de la soledad/ Labirintul  singurătății (1950), Conjunciones y disyunciones / Conjuncții şi disjuncții  (1970),  One  Earth,  Four  Or  Five  Worlds  (1985). De-a lungul vieții a înființat şi editat mai multe reviste literare („Taller”, „El hijo pródigo”, „Plural” ş. a.). Politiceşte, s-a simțit, încă din fragedă tinerețe, atras de mirajul stângist, ceea ce l-a şi determinat, în 1936, să plece în Spania pentru a lupta de partea republicanilor, deşi mai târziu a regretat această opțiune. Influențată puternic de marxism, suprarealism, existențialism, budism şi hinduism, creația poetică a lui Octavio Paz are în centrul preocupărilor erotismul, experimentul formal, reflecția asupra destinului omenesc, opera marelui liric mexican fiind marcată de trei etape: prima – a încercării de a pătrunde, prin cuvânt, într-un mediu al energiilor esențiale; a doua – de reluare a legăturilor cu tradiția suprarealistă şi a treia – în care Octavio Paz a acordat întâietate alianței dintre erotism şi cunoaştere.

Epitaf pentru un poet

A vrut să cânte, să cânte
ca să-și uite
adevărata viață de minciuni
și să-și amintească
mincinoasa viață de adevăruri.

Certitudine

Dacă-i reală lumina albă
a acestei lămpi, reală
mâna care scrie, sunt reali
și ochii care văd scrisul?

De la un cuvânt la altul
ceea ce spun se estompează.
Știu doar că sunt viu
între două paranteze.

Identitate

În curte o pasăre piuie
precum bănuțul în pușculiță zuruie.

Un pic de vânt și penele ei
pier de-ndată după colț, ehei!

Uneori nu e nici pasărea,
nici eu nu sunt
cel din curtea-n care stau. Atât.

***
Intru-n tine,
adevăr al întunericului.
Vreau limpezimile-ntunecimii,
să beau vinul negru:
ia-mi ochii şi crapă-mi-i

***
O picătură de noapte
pe sfârcurile sânilor tăi:
taine ale garoafei.

***
Atunci când închid ochii
îi deschid în ochii tăi.

***
În patul ei roşu-nchis
e mereu trează
şi umedă limba ta.

***
În grădina arterelor tale
există izvoare.

A pipăi

Mâinile mele
dau într-o parte perdelele ființei tale
te-mbracă-n altă goliciune
descoperă trupurile trupului tău
Mâinile mele
îi născocesc trupului tău un alt trup

Prin

Îndoi pagina zilei,
scriu ceea ce-mi dictează
mișcarea genelor tale.

 

Zeul ce apare dintr-o orhidee de noroi

Dintre petalele de argilă
se naşte, zâmbitoare,
floarea omenească.

 

Zeiță aztecă

Cele patru puncte cardinale
se-ntorc în buricul tău.
În pântecele tău zvâcneşte ziua, înarmată.

Prezentare şi traducere:

Costel DREJOI

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.