La Obreja într-o grădină a prins dorul rădăcină… cânta Achim Nica într-una din superbele sale doine, creație lirică atât de specifică Banatului Montan. În cea de-a treia decadă a lunii septembrie, tot la Obreja și tot datorită lui Achim Nica, cu ocazia festivalului ce-i poartă numele, mi-a fost fixat dorul pentru o altă mare personalitate a acestui spațiu cultural. Într-o atmosferă încărcată de nostalgii și de speranțe, domnul profesor Ioan Murariu, Ioan Kaleve pe numele său de scriitor, își lansa cartea „Hronicul alienării”. Sunt prezenți scriitori, colegi din copilărie și mulți foști elevi ai maestrului, acum avocați, judecători, ingineri, profesori, etc. Printre scriitori sunt destui cei care declară că prima încurajare privind scrisul au primit-o de la domnul profesor.
Vorbim despre cărți, despre trecut, prezent și viitor, iar viitorul văzut de Ioan Kaleve este strâns legat de proiectul privind finalizarea reconstrucției sălașului copilăriei sale, de pe malul râului Kaleve. În acest spațiu, după spusele domniei sale, dorește să-și continue opera literară și să organizeze cât mai dese întâlniri între scriitori. Primim chiar și o invitație verbală în acest sens.
După câteva acțiuni literare la care am participat alături de maestrul Kaleve, am ajuns să-l privesc cu admirație și respect. Este adevărat că între timp mă și „ponegrise” (așa cum îi plăcea domniei sale să spună), în revista Reșița Literară, într-un mod destul de plăcut, după ce-mi citise cărțile „Pelerinaj către sufletul meu” și „Lumina nopților înstelate”. La plecarea din Obreja i-am lăsat două din cărțile mele, Ochiul de veghe și Decembrie de foc, apărute recent, și ne-am despărțit cu dorința-mi nemărturisită de a încerca să-i intru în suflet citindu-i opera.
După câteva zile un virus ticălos mă izolează la domiciliu timp de două săptămâni. Reușesc să transform disconfortul cauzat de boală în plăcere citind cele trei volume din „Hronicul alienării”, pe care le primisem cu ocazia nopților de sânziene, întâlnire memorabilă organizată de Clubul pentru dezbateri filozofice de la Marga, și intuiesc în această carte, cu evident profil autobiografic, un om care-mi devine foarte drag.
Sub puternica impresie a celor citite scriu o notă de lectură și o trimit prietenului nostru comun, Nicolae Preda, convins fiind că acesta va face să ajungă și la scriitorul Ioan Kaleve. De asemenea, o trimit spre publicare revistelor reșițene „Reșița Literară” și „Reflex”, precum și la revista „Actualitatea literară” din Lugoj.
După două zile o veste dureroasă, transmisă de Nicolae Preda, căzu că un trăsnet transformând în scrum toate proiectele și speranțele unui OM care, până în acel moment, reușise să-și învingă destinul. În 23 octombrie 2021 domnul conferențiar universitar doctor Ioan Murariu, pe numele de scriitor Ioan Kaleve, unul dintre cele mai cultivate și generoase spirite născute și crescute în sălașele de pe Valea Bistrei, a murit pe un pat de spital din Caransebeș ucis de același virus mizerabil care pe mine mă chinuise timp de peste două săptămâni.
În ziua de 27 octombrie poetul și criticul literar Constantin Rupa, alias Radu Cernătescu, mă anunță că maestrul Ioan Kaleve a găsit o cale să trimită, pe adresa de email a revistei Reșița Literară, un mesaj din lumea aflată dincolo de Acheron, râul tristeții, care separă pe cei vii de cei morți.
Este, probabil, ultima notă de lectură scrisă de regretatul scriitor. Ea se referă la cartea „Ochiul de veghe” pe care i-am dăruit-o cu ocazia întâlnirii de la Obreja. Realizez astfel că timp de aproape o lună de zile am încălecat împreună același destin care ne-a purtat de la „Nopțile de sânziene”, din localitatea Marga, către tabăra de literatură din Poiana Mărului și apoi… spre Obreja, iar de la Obreja către întâlnirea cu virus nesățios ce s-a dovedit a fi fatal pentru Ioan Kaleve.
În acest timp am citit cartea domniei sale descoperind un scriitor captivant și un spirit jucăuș, posesor al unui umor de foarte bună calitate care îmbină un amestec de forță, ironie și sensibilitate. În mod ciudat toate aceste caracteristici creează imaginea tragică a lui Gelu Pietraru, alias Introvertus, personajul principal al cărții. Impresionat de carte, am scris o notă de lectură pe care am trimis-o spre a fi publicată.
Tot în această perioadă Ioan Kaleve a citit cartea pe care i-am oferit-o, Ochiul de veghe, și la rândul său a scris o notă de lectură pe care a trimis-o spre publicare în revista Reșița Literară. Din păcate… nota de lectură a ajuns la patru zile după decesul maestrului. Scârbavnica moarte a năruit planurile și speranțele unui scriitor care mai avea foarte multe lucruri de dăruit, dovedindu-ne astfel, fără putere de tăgadă, că nu suntem stăpânii timpului.
Marian Apostol, 2021, „Ochiul de veghe”,
Editura Hoffmans, RO
NOTE DE LECTURĂ
Ioan Kaleve
Periplu de pas și de gând… pe câmpurile de cereale și legume
„Copil crescut în câmpia Băileștilor”, Soldat cu pile și „ochi tehnic”… alături de Mihai Vâlceanul și Eugen Safta (op.cit., pg. 24) Te-Riști de meserie, spuma bagabonțimii militare, aciuiați pe lângă ofițerii… „superiori de profesie”… care nu știau nici pe dracu, afară de… „stâng-drept-stângul” și… „aliniereaaa”… „pentru raport înainteee!…”
Favoriții… sar cu parașuta și ajung… „pe unde și-a pierdut dracu potcoavele”… (pg. 26). Și, uite așa reporterul de azi, care scrie reportaj eclatant, cu verb de roman, dobândește pasiuni de… hai-hui… prin „Camino Portughez” și, pe unde tocmai se iscă povești, cu… potcoavele…
***
Problema cititorului este tocmai aceea de a nu putea situa textul între… reportaj, proză scurtă, memorial ori… roman…
Recompensa pentru cititor vine, însă, tocmai din acest savuros eclectism literar… „documentar”, revărsat de o pană subțire, într-un romanesc vioi…
Nu ai cum întrerupe lectura, dacă vrei să afli ce a făcut Buddha-Buddharta… cum și-a suspendat toate tentațiile și seducțiile… (pg. 39-41) ori cum a ajuns Nelson Mandela să bată… tunul, cu vorba!… (pg. 41-43); ori cum avertiza Padre Pio America și Europa… (pg. 43-47).
De unde să știi astfel de lucruri dacă nu umbli prin lume, după… potcoave… purtătoare de noroc, ori… „de cai morți”… cum glumește hâtrul de român?… Anume, fără să cunoști „Oameni și fapte” (op.cit., pg. 48-90); trecând pe la… Maria Tereza și prin Banatul Montan; integrând „Fenomenul Reșița” în economia culturii și civilizației mondiale… ceea ce, desigur, nu se poate altfel decât… „Rătăcind pe drumul Damascului”… și din nou la Mociur și Reșița lui 2017… într-o scărmăneală sindicală… care… chiar nu ar avea sens fără o violentă referire la… Bunica Monica, ori la fiica ajunsă mamă… repere fără de care… nu ai cum desluși… „Cele două fețe ale adevărului”…
***
Sigur… problema este Mociur-ul Reșiței, care stârnește… „Gânduri pe marginea mușuroiului de furnici…”. Iar cititorul a sesizat amestecul de planuri, de gânduri, de soluții pragmatice, îmbrăcate într-o frumoasă textură literară… fără a fi vreuna din variantele de genuri literare amintite…
Este un flux de trăire din care nu poate lipsi fascinantul „camino”, loc de popas și lecție înălțătoare de viață și de învățătură… (op.cit., pg. 91-126); prilej bun de a discuta de una, de alta… de Kafka, de Marcel Proust ori de Antonie cel Mare… de Nera, de Romarta și de… „vechiul sediu al P.C.R”.
***
Frumoase locuri, peisaje și oameni cunoști dintr-un… „Jurnal de Via Transilvanie” (op.cit., pg. 127-205). Acolo… „dincolo de puținii oameni care au adus mari deservicii de imagine instituției sindicale” (pg. 204); întâlnești poeți ca William Ernest Henley, cu al cărui vers se sfârșește chiar pagina de referință…
Iar dacă iei în calcul întâlnirea cu prinți și miniștri, din 24.07.2021 de la Gărâna (op.cit., pg. 192) caleidoscopul textual ia culoarea unui bogat jurnal de călătorie… autorul folosind, pretextual, oameni și lucruri, pentru a da cititorului… o călătorie de gând…
***
Și chiar nu am fi sesizat această finalitate a „jurnalului-reportaj-roman fragmentar”… dacă nu îl încadram în contextul călătoriei, de picior și de gând, printr-o referire la… „Interferențe culturale Reșițene” (pg. 206-278), unde te întâlnești cu opera unor poeți ca Ion Chichere; cercetători ca Toma George Maiorescu; cu Cenaclul Semenicul și marile personalități naționale și europene care au vizitat Reșița și au prestat la acel cenaclu de notorietate… unic în felul său, în cadrul literaturii române, 1971-2021… sub mentoratul lui Gh. Jurma…
***
Cu Marian Apostol vezi… „Richard al III-lea” la Reșița… „Secretul fericirii la Reșița”… și alte notabile sau celebre prestații și reprezentații…
Un pas vioi
O elasticitate aparte, de stil și de gând, coagulează într-un text cu finalitate ceea ce, în primul moment, percepi ca o dezordine eclectică de teme de viață și de călătorie…
Este vădită intenția autorului de a produce curiozități și stări de suflet… prioritar față de orice proiect literar, ceea ce, evident, ține chiar de marea măiestrie literară, iar ceea ce este perceput inițial ca un eclectism fără măsură se limpezește în finalități de înaltă relevanță…
Iar eu, ca un bănățean invidios, trăiesc o anume invidie pe autorul care… nu doar că a străbătut țara și continentele… dar mai și pune impresii, dătătoare de gând, în aleasă expresie!…
Ai zice că este un magician, care… „face cu necuratul”… și scoate, la baghetă, impresii și imagini… însă…
Azi m-am dumirit: autorul poartă cu sine, prin lume, un teribil aparat parapsihic… „Ochiul de veghe”… căruia nu-i scapă nimic din ceea ce este esențial ba, uneori, vede și… ce nu trebuie!…
Ca… „Un sindicalist cu suflet de artist” (op.cit., pg. 5-14), autorul vede prin veghe și… spune… ce vede…”
Lasă un răspuns