Laureată a Premiului Nobel pentru Literatură (2020). S-a născut în 1943 la New York şi este considerată una dintre cele mai talentate poete contemporane din SUA. Este cadru didactic al Universității Yale. A debutat în 1968 cu „Firstborn” și a câștigat Premiul Pulitzer în 1993. Louise Glück a câștigat și Premiul Național al Cărții în 2014. A publicat 12 colecții de poezie și mai multe volume de eseuri despre poezie.
Fragment arhaic
Eram într-o strădanie de a iubi materia.
Am lipit un semn peste oglindă:
Nu ai cum urî materia, dar iubi forma.
Era o zi frumoasă, chiar dacă rece.
A fost, pentru mine,
un gest extravagant de sensibil.
…poemul tău:
strădanie, nereușită.
Am lipit un semn peste primul semn:
Plângi, suspină, înjosește-te,
sfâșie-ți veșmintele –
Lista lucrurilor de iubit:
murdăria, hrana, cojile, părul uman.
…am zis
exces lipsit de gust. Apoi am
închiriat semnele.
AIAIAIAI a strigat
oglinda dezgolită.
Zori
1
Copil trezit în cameră întunecată
strigă îmi vreau rața înapoi,
îmi vreau rața înapoi
într-o limbă pe care nimeni n-o pricepe
câtuși de puțin –
Nu există nicio rață.
Dar câinele, cu totul tapițat într-un pluș alb –
câinele e chiar acolo, în pătuțul de alături.
Ani la rând – atât timp trece.
Doar în vis. Dar rața –
nimeni nu știe ce a fost cu ea.
2
Tocmai s-au cunoscut, acum
dorm lângă fereastra deschisă.
În parte pentru a-i trezi, pentru a îi asigura
că ceea ce își amintesc din noapte e corect,
e necesar ca lumina să intre în odaie,
cât și pentru a le revela cadrul unde s-a petrecut:
șosete pe jumătate pitite sub un preș murdar,
cuvertură împodobită cu frunze verzi –
lumina soarelui precizând
acestea și nu alte obiecte,
stabilind limite, sigură de sine,
deloc întâmplătoare,
zâbovind pe urmă, descriind
fiecare lucru în amănunt,
cusurgie, precum o compoziție
în limba engleză,
chiar ceva sânge pe cearșafuri –
3
Mai încolo, se despart peste zi.
Chiar mai târziu, în piață, la o tarabă,
patronul nemulțumit de cifrele-obținute,
fructele alterate sub stratul de deasupra –
așa încât te retragi din lume
pe când continui să te manifești în ea –
Ajungi acasă, dai cu ochii de putregai atunci.
Prea târziu, cu alte cuvinte.
De parcă soarele te-ar fi orbit pentru o clipă.
Ulmi
Ziua întreagă m-am luptat ca să disting
între nevoie și dorință. Acum, pe întuneric,
numai mâhnire amară simt pentru noi,
constructorii, proiectanții de lemn,
fiindcă m-am tot uitat
la ulmii ăștia
și am văzut procesul ce creează
zvârcolirea, copacul imobil
e un chin, și am priceput
că va da doar forme răsucite.
Cal
Ce îți poate da calul
Și nu pot eu?
Te privesc în singurătate,
Călărind pe câmpul din spatele lăptăriei,
Cu mâinile îngropate în coama întunecată
A iepei.
Atunci știu ce zace
în spatele tăcerii tale:
Dispreț, dușmănie pentru mine, pentru mariaj. Totuși,
Vrei ca eu să te ating; plângi
Așa cum plâng miresele,
dar când te privesc nu văd
Niciun copil în corpul tău.
Atunci ce se află acolo?
Nimic, gândesc. Doar graba
De a muri înaintea mea.
Într-un vis, te-am privit călărind
Pe câmpurile sterpe și apoi
Descălecând: ați mers împreună:
În întuneric, nu aveați umbre.
Dar le-am simțit cum vin spre mine
Pentru că noaptea ele se duc pretutindeni,
Sunt proprii lor stăpâni.
Privește-mă. Crezi că nu înțeleg?
Ce e animalul
Dacă nu o trecere din viață?
Traducere: Nicoleta Crăete
Lasă un răspuns