1. Am citit în mai multe reviste ştirea că despre Corina Ciocârlie, odinioară timişoreancă, «nu se ştie nimic în România» Să cităm exact: «Despre Corina Ciocârlie se ştiu destul de puţine în România: la 49 de ani, scriitoarea născută la Timişoara face naveta între Luxemburg şi Lyon (nu e prea departe, cu TGV). În Luxemburg s-a stabilit din 1991. Până atunci, absolvă Facultatea de Literede la Bucureşti, în 1986, după care face o teză pe „Hermeneutica răului“ la Cioran, sub conducerea lui Nicolae Manolescu. Lucrează la editurile Minerva şi Eminescu. În Luxemburg, activează în calitate de critic de teatru, mai ales sub numele de Corina Mersch. Participă la viaţa literară francofonă din Ducat, dar şi la cea românească. Este redactor-şef al suplimentului literar Livres-Bücher Tageblatt, coordonează colecţia „Afinităţi“ a Editurii Phi (Luxemburg), predă româna la Parlamentul European şi la Curtea Europeană de Justiţie. În ţară, colaborează la România literară, Orizont, Viaţa românească, iar în străinătate la Nouveaux cahiers de l’Est (Paris), Revue littéraire / Léo Scheer (Paris), Le Jeudi (Luxemburg). A primit Premiul pentru debut al USR în 1992, pentru Pragmatica personajului, după care a mai publicat Fals tratat de disperare (1995, Premiul Asociaţiei scriitorilor din Timişoara), Femei în faţa oglinzii (1998), Un miroir aux alouettes. Petit dictionnaire de la pensée nomade (1999), Laissez-passer. Topographie littéraire d’une Europe des frontières (2004) şi, în fine, în 2011, la Editura Art, În căutarea centrului pierdut, un eseu „percutant“ (Bianca Burţa-Cernat) despre lite-ratura central-europeană, atât de discutată de ceea ce am putea numi deja „Şcoala de la Timişoara“ (mai ales Dumitru Ungureanu şi Adriana Babeţi)». Ştirea e de acum zece ani – între timp Corina Ciocârlie a mai scris cărţi, unele în România, altele în străinătăţi. Am transcris acest text nu fiindcă nu ştiu cine e Andrei Ungureanu (redactorul ar fi vrut să zică Cornel Ungureanu), ci doar pentru a sublinia prezenţa unui scriitor român în Europa. Şi în lume. Să mai notăm şi că primele cărţi ale Corinei Ciocârlie fac parte dintre cărţile esenţiale ale optzeciştilor, că «Pragmatica personajului» sau «Fals tratat de disperare» sau «Femei în faţa oglinzii» sunt cărţi definitorii nu doar pentru un cercetător de cursă lungă, ci şi pentru un timp al scrisului tânăr. Iar următoarele cărţi ale Corinei Ciocârlie definesc li-teratura din Luxemburg, literaturile Europei Centrale înainte de «întoarcerea acasă», împreună cu Andreea Răsuceanu, cu o carte de «geografie literară». Îmi recitesc cronica din «Orizont» la cartea Corinei Ciocârlie «Fals tratat de disperare» apărută în 1995. E a doua carte a încă tinerei autoare. «Ceea ce impresionează în cea de a doua carte a Corinei Ciocârlie e tocmai talentul, participarea pasională la viaţa ideilor, la investigaţia operei, la fericirea sau nefericirea persona-jelor. Tatăl (e vorba de ilustrul Livius Ciocârlie, n.n.) practică temperanţa şi asceza, refuzul, retragerea, fiica trăieşte implicarea ofensivă în viaţa operei, a perso-najelor, a culturii. E o cuceritoare. Scrie cu superlative, cu majuscule, creează constelaţii strălucitoare. Trăieşte bucurii rostirii, a afirmaţiei, a aşezării unei noi ordini». Se întâmpla în urmă cu 25 de ani, Corina Ciocârlie nu era încă în Luxemburg – era în România. Sau nu plecase încă prin lume. Începe o etapă a «dicţionarelor». Există o persoană întâi care vibrează în fiecare „dicţionar” al Corinei Ciocârlie. Apărută şi în limba română cu titlul «Nimic nu se dă pe gratis. Breviar pentru autori în vilegiatură» are, pe ultima copertă, această «explicaţie» a autoarei: «Gândit ca o replică la comedia aşa-zisului dialog al culturilor, acest breviar pentru autori «vilegiaturişti» ilustrează, înainte de toate, o maximă care se învaţă în primul an în economie – dejunuri gratuite nu există nicăieri. Nici la Paris, nici la Praga, nici în ţara fermecată a burselor Rockefeller». O splendidă lecţie de geografie literară, care poate sta bine alături de recentul Dicţionar de locuri literare bucureştene.
2. Nu doar Corina Ciocârlie a scris despre drumurile din „această ţară”. Un studiu inaugural, arătam, este Identitatea modelelor din Luxemburg – Valea Mosellei în peisajul cultural bănăţean realizat de Maria Icoana Săbăilă Pavlovici. S-a vorbit mult despre colonizările din Banat – despre felul în care au ajuns aici şi au definit sau redefinit spaţiul bănăţean: nemţi, francezi, italieni, spanioli, ucraineni, cehi, slovaci ş.a.m.d. Niciodată nu s-a vorbit despre bănăţenii sosiţi, odinioară, din Luxemburg. Studiul pe care îl realizează doamna Maria Săbăilă Pavlovici ţine, mai întâi (ne explică autoarea în argumentul introductiv) de o anumită apartenenţă. Numeşte şi o participare emoţională. Bunicii ei dinspre tată erau din Banat, tatăl ei era un cărturar preocupat de legendele ţinutului său, ea s-a impus ca arhitect în Luxemburg după studii împlinite la Bucureşti. Cartea, dedicată doctorului Ilie Săbăilă şi Alexandrei Maria Săbăilă Dobrescu, părinţii autoarei, ne atrage atenţia asupra unor personaje importante pentru definirea Banatului şi a valorilor româneşti. Primul a fost un medic chirurg de excepţie, iar Alexandra Maria Săbăilă Dobrescu, fiica lui Aurel Dobrescu, apropiat al lui Maniu, mort la Sighet, şi aşezată prin mamă într-o istorie ce ajunge în Evul Mediu românesc, a realizat mai multe expoziţii de artă plastică în Franţa. Câteva statui ale ei au fost achiziţionate de Zaharia Stancu pentru sediul din Kiseleff al Uniunii scriitorilor.
Arhitectul Maria Icoana Săbăilă Pavlovici studiază în Luxemburg Valea Mosellei şi descoperă asemănări ale acesteia cu peisajul bănăţean. Cu unele locuri din Banat. Şi arhitectura din Valea Mosellei poate fi regăsită în Banat. Pe urmă, cu ajutorul unor istorici, al unor genealogişti, al unor buni cunoscători ai istoriei Europei Centrale, descoperă că anumite sate din Banat au luat naştere prin migraţii „luxemburgheze”. Capitolele al doilea (Spaţiul construit al aşezărilor pre-urbane ale perioadei anterioare şi afe-rente Imperiului Habsburgic în zona Banatului) şi al treilea (Tipuri de locuinţe şi programe de arhitectură şi cultură datorate populaţiilor înrudite din Banat şi Valea Mosellei) sunt de o noutate şocantă, elogiată în prefaţa cărţii de arhi-tectul Teodor Octavian Gheorghiu, autor de cărţi esenţiale pentru înţelegerea proiectului Mariei Icoana Săbăilă Pavlovici, ca Globalizare şi regionalism în Banatul secolului al XIX, 2008, Locuire şi neaşezare, 2002 şi Locuirea tradiţională rurală din zona Banat-Crişana, 2008.
Unele studii folosite de Maria Icoana Sabaila Pavlovici vin dinspre Banat, precum cel al lui Grigore Ion, Depopulare şi economie în Banat (1943), sau ale lui Costin Feneşan, ale Rodicăi Vârtaciu sau Ioan Haţegan. Altele sunt bibliografie luxemburgheză, precum Hannik Pierre, Colons luxembourgeois au Banat au XVIII siecle, 1978, Pierre Stachowski, Un region frontaliere entre Luxembourg et Lorraine, 2011. În fine, zeci de titluri de istorie a Banatului, a colonizărilor, a barocului bănăţean folosite în această carte fac din volumul doamnei Maria Icoana Săbăilă Pavlovici o cercetare importantă pentru cei ce vor să înţeleagă devenirea Banatului şi a Europei Centrale.
Şi dacă ne amintim că oraşul Luxemburg a fost capitală culturală europeană, poate că nu e rău să ne slujim şi de această înrudire în încercările de a deveni şi noi… ncapitală culturală. Scrie în prefaţa cărţii Prof. Dr. Ioan Haţegan: „Avem de-a face cu un sincretism arhitectural între două regiuni europene aflate la circa 2000 km distanţă. Iar meritul autoarei este de a prezenta cititoruilor aceste realităţi […] Un alt merit al doamnei Maria Iconia Săbăilă Pavlovici constă în identificarea majorităţii coloniştilor luxemburghezi sosiţi în Banat, lucru trecut cu vederea de istorici. Iar lucrarea, susţinută ca teză de doctorat în 2013, la Universitatea de Arhitectură din Bucureşti, a fost apreciată favorabil, cum laude”. Primim cartea după 7 (şapte) ani. Vom trimite o versiune – sau mai multe (una, desigur, în luxemburgheză) – chiar în Luxemburg. Pentru întâlnirea fericită a unor capitale culturale.
Cornel UNGUREANU
Lasă un răspuns