Ion C. Pena (n. 25 august 1911, comuna Belitori, azi Troianul, județul Teleorman – d. 29 iulie 1944, Alba Iulia) a fost un publicist, poet, epigramist și prozator român. S-a născut într-o familie de țărani agricultori, fiind primul din cei șapte copii ai familiei Chiriță (Firică) Pena (1888 – 1963 și Polibiada, Alexandra (Lisandra) Pena (1888 – 1971). Rădăcinile familiei scriitorului pe linie paternă se trag din mărginimea Corabiei, ce ținea atunci de vechiul județ Romanați. Mort în rǎzboi, Pena este înmormântat în Cimitirul Eroilor din Alba Iulia alături de fiul lui Sadoveanu.
De formatie finantist, perceptorul – scriitor, dublu cenzurat, in 1940 de binomul Antonescu – Garda de fier si apoi fiind scos de comunisti din istoria literaturii. A scris și s-a impus într-o perioadă tulbure a istoriei noastre, urmată de epoca devastatoare a de regimului comunist, care a dus la scoaterea sa în afara circuitului public prin includerea de cǎtre ciracii cenzurii în „fondul special interziși – (S)”, între 1945 și 1989. Viața lui s-a desfǎșurat sub zodia tragicului, ca sǎ nu spun a blestemului. Ca prim nǎscut, a avut parte de un destin frânt la doar 33 de ani, fiind al cincilea copil, din cei șapte, pe care pǎrinții l-au pierdut in timpul vieții. Rugă pentru adormiți! https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_C._Pena
Ion C Pena, profesional, a activat timp de 4 ani și 10 luni în Banat la Sichevița – județul Caraș (1936 – 16 iulie 1941), ca delegat de agenție. Aici înființează Căminul cultural – „Lumina”, cu sediul în incinta Primăriei, doneazǎ cǎrți bibliotecii și împreunǎ cu sǎtenii procurǎ un aparat de proiecție. În perioada petrecutǎ în Banat, printre epigrame, poezii si articole, scrie proza utopicǎ Moneda fantazienilor – Fantazia (1937 – 7 februarie 1938) despre care în anul 2001 prozatorul Constantin Stan (1951 – 2011), în „Ziarul de Duminică”, din 28 septembrie 2001, în articolul „Un caz ciudat”, vorbește despre faptul că Pena, prin povestirea sa îl devansează pe George Orwell. Apoi, la Domnești – Mușcel, actualmente în Argeș, Pena lucrează ca agent administrativ. Aici înființează, în 1941, „Biblioteca modernă” prin care caută să satisfacă cerințele de lectură ale localnicilor, în special intelectualii comunei, precum și tineretul școlar. El este sprijinit de tineretul grupat în jurul normaliștilor Luca Ionescu și N. Ionescu. În Domnești se împrietenește cu Gheorghe Șuța, care-l și găzduiește pană la plecarea pe front. Acesta era președintele Partidului Național Țărănesc din localitate, mare industriaș și comerciant, unchiul Elisabetei Rizea din Nucșoara, Argeș, participantă activă la Rezistența anticomunistă din Munții Făgăraș, „Haiducii Muscelului”. În fapt, Gheorghe Șuța era fratele avocatului Nicolae Șuța, șeful de cabinet al președintelui PNȚ, Ion Mihalache și deputat de Mușcel în Camera Deputaților. A fost susținător al Partidului Național Țărănesc, de aici și prietenia lui cu Gheorghe Șuța, președintele PNȚ din Domnești. Orientările amintite aici i-au adus – mort fiind pe 29 iulie 1944 – în perioada 1945 -1989 – represaliile sistemului.
Incepând cu anul 1942 poetul Ion C Pena era publicat în „Universul Literar”. Este de notorietate faptul că Palatul Universul, de pe strada Brezoianu, a fost centrul presei interbelice, „Universul Literar” fiind suplimentul celui mai popular și influent ziar din perioada interbelică, ziarul „Universul”. În 7 martie 1942, redactorul Ștefan Baciu (1918 – 1993) îl numea pe Pena – „Un poet plin, de un talent robust, original și format, care face o figură cu totul aparte în corul celorlalți”, „astăzi Ion Pena vine între noi cu o liră cu totul înnoită, așezându-se dintr’odată pe primul plan al poeziei tinere … versurile lui trebuiesc citite cu toată atenția. În miezul lor se sbate un poet de rasă care semnează simplu și deslușit: Ion Pena. Celelalte poezii, toate, una mai întreagă decât cealaltă. „Iată un poet!”, am exclamat către camarazii mei după ce isprăvisem lectura lor. Și nu mă înșelasem deloc: Ion Pena, acest nou poet, i-a cucerit și pe ei, prin simpla lectură, fără reverențe și fără salamalecuri. Aceasta este pecetea talentului.”
În volumule sale „Fotografii la periscop”, publicat în 2013, la Editura „Aius PrintEd” din Craiova, şi „Secvenţe de istorie literară – opera omnia – publicistică şi eseu contemporan”, publicat în 2014, la Editura „Tipo Moldova” din Iaşi, care cuprind studii şi articole despre Radu Grămăticul, Grigore Gellianu, Şt. O. Iosif, Gala Galaction, Ion Pena, Constantin Noica, Marin Preda şi Mircea Scarlat, Stan V. Cristea, membru al Uniunii Scriitorilor, poet & sectia critica si istorie literara, subliniază: „Surprinzător, prin 1943 – 1944, Ion Pena pare că evolua spre un nou fel de poezie … îi întrezărim, cumva, pe Nichita Stănescu şi Marin Sorescu.” https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/8/84/Ion_Pena_Stan_V_Cristea.pdf,
Gheorghe Grigurcu: „De-o preţuire aparte merită scrierea în proză a lui Ion Pena, Moneda fantazienilor (1937 – februerie 1938) care oferă o viziune surprinzător anticipativă a ceea ce va reprezenta la noi societatea „socialistă”. Cu o amărăciune ascunsă sub o relaxare candid exaltată, autorul descrie fenomenele totalitarismului ce se va instaura după moartea sa, de la cinismul viclean al dictaturii şi eşafodajul economic inuman, la distrugerea proprietăţii private, deopotrivă la oraş şi la sat, la propaganda deşănţată şi ideologizarea obligatorie. E o operă de ţinută orwelliană, cu impresionante vaticinări, singulară, după cît se pare, în literele noastre. Negreşit, Ion Pena merită de acum încolo o susţinută atenţie recuperatoare.”
Si pentru că creatiile lui vorbesc cel mai bine despre scriitor iată câteva poezii din perioada interbelică:
Poetul din urmă
Pe-aici poetul este rătăcit,
Prin hârburi de anafură şi besnă,
Heralzii în tăcere i-au murit
Şi plânsu-i-au durerile în glesnă.
De vreme îndelungă-i călător –
Cu pietrele şi roua din grădină,
Cu pulberea, cu norul tunător,
Cu toamna îmbrăcată în rugină.
A năzuit o ţară de poveşti –
Naiade în albastră legiune,
Luceferi în betele îngereşti
Şi verile cu umbră de cărbune.
Să fluture alaiele în zob,
Pe lanuri să se scuture belşugul,
Din cupe să hălădue – şi rob
Ca neaua să-i lucească meşteşugul.
O ţară de lumină şi de vis
Poetul peste ani a căutat-o;
I-e sufletul de negură, închis
Şi ţara pân’acuma n’a aflat-o.
________________________________________
Publicată în „DRUM”, nr. 1 din 15 iunie 1938 şi în „PRE-
POEM” an II, seria II, nr.19 din iunie 1941
Hei, moarte
Hei, moarte, ce treci ca un vânt,
cu zile de cer şi pământ,
opreşte trasura dealatul cu noi,
dealatul atâtui gunoi.
şi stai ca să bem un cotnar
magnific de bun şi de rar,
cotnar bătrânesc,
cu pulpă de lut românesc
Hei, moarte, ursuză şi rea,
cu fruntea de negură grea
deshumă focoşii cârlani
să bem un milion de ani,
să bem sacadat şi urât
cu toată durerea în gât.
Tu, moarte, nimic nu câştigi
că noaptea în ochi mi-o înfigi
şi-alături de-atâţia nebuni
un hoit obosit mai aduni.
Tu, moarte la fel hăueşti
cu lupii şi câinii cereşti,
că omul în viaţă adastă
o vârstă mai vastă.
Ci lasă porunca eternă
şi vino cu noi în tavernă
la mese bălţate şi mici,
cu turme de palizi calici.
Petrece cu noi şi te joacă,
bizară, hidoasă, potroacă,
retează-ne palma, ne fură din bile
dar lasă-ne sacul de zile.
Ah, iată şi iată – n’asculţi
ruga atâtor desculţi.
Hei, moarte, aceeaşi rămâi
în legile astea lălâi …
un rece tăcut negustor
pe-al vieţii pridvor.
Te bucuri s’adoarmă drumeţul
dai preţul.
şi-alături cu fraţii şi naşii
îi iei chiuitul şi paşii.
Hai, trage’n bătătură,
să mă sui în trăsură.
Publicată în PREPOEM” an I, nr. 3 din septembrie 1939 şi
în „UNIVERSUL LITERAR”, an I, nr. 12 din 21 martie 1942
Scrisoare din oraş
Comuna mea cu leat pierdut în ciaţă,
Cu linişti mari, cu case de argilă,
Prin visul meu, prin alba dimineaţă
Te năzăresc îndepărtată şi umilă.
Eu am plecat în larguri de migdale
Din anii mici ca nasturii şi melcii
Tu ai rămas pe coastele ogale
Cu grâu şi flori şi râurii zuvelcii.
Poate-i mai bine, dreaptă în natură
Să stai aşa de dor de catapeteasmă,
Arar să-mi joci în orele de sgură
Pe canavaua gândului mireasmă.
Prin jurul meu e colb amar şi trudă,
În creştet nici-un înger nu coboară
Cu bozi în păr nu văd o paparudă
Şi chiar regina vântului e chioară.
Căsoaie mari, cu pântece bălţate
Sudalme sure bucură peisajul,
Poemele sunt frânte, lăbărţate,
Pe vârfuri e actor cabotinajul.
Şi nimeni nu visează o minune.
Un boloboc de logică e traiul,
Pe-aici e mort şi timpul în tăciune
Şi luna nu-şi mai vântură mălaiul.
Ci tu eşti doar un pumn de sărăcie
Dar eu te simt, comună de pe zare.
Luceafăr înălţat în veşnicie
Cu Dumnezeu în frunte şi altare.
Publicată în „ZARATHUSTRA”, ianuarie 1941, Buzău, placheta 3 şi
„UNIVERSUL LITERAR”, an I, nr. 10, din 7 martie 1942
Metamorfoze
Acest drumeag de lespezi încâlciţi
Îmi rupe carnea goală şi trufaşă
Pe urmele a mii de neofiţi
Şi cu azur durerea mă înfaşă.
Nestăvilit’nainte mă îndemn
Urcat pe uriaşe crepuscule,
E lumea ca o amforă de lemn
Şi fluer în sărăciile-i pătule.
Hei, suflete deapururea hoinar
Opreşte la o margine de vară
Şi soarele luându-l felinar
Să trecem peste margine afară.
Voi ocărâ de-acolo, fără cosorog
Acest pământ aidoma cu-o sferă
Şi voi scuipa pe mersul lui olog
De brută prăbuşită în holeră.
Nu-i voi mai cere niciun dumicat,
Nicio tingire doldora de varză
Ci-a ferecat în foame şi păcat
Îl voi lăsa să urle şi să arză.
Târziu în veacuri, poate, rătăcit
Voi reveni pe urme vechi, halucinat,
Cu altă zestre iar de peticit
Şi fi-voi jaguar sau împărat.
Publicată în „UNIVERSUL LITERAR”, an I, nr. 10 din 7 martie 1942
Rechizitoriu
Burgul e rânced de păcate,
Orbit de noapte şi de scame.
Gigantice clădiri durate
Încep fiinţa să-i destrame.
Ziua e şchiopă ca o targă.
Ograda văduvă de spice.
Nerăzbunata sete largă
Ţipă în creştete şi bice.
Molii se coc în rădăcină
Pe lângă seci mărgăritare.
Gingaşe stele nu mai pot să vină
Ca să ne dea un coif la fiecare.
Isus a rebegit în pieţe
Uitat, lovit, cu faţă mută.
Între borfaşi, naivi şi precupeţe
Nimeni durerea nu-i sărută.
Vrednic în sparta lui ogivă
Ca să primească trei sodoame,
Burgul e putred deopotrivă
De bogăţie şi de foame.
Publicată în „UNIVERSUL LITERAR”, an I, nr. 17, din 25 aprilie 1942
Roşiorii de Vede
E-o viaţă, mai vânătă, mai stinsă
În burgul vechi de care îmi legai
Adolescenţa mea trudită şi învinsă –
Năvod de stele, vis şi putregai.
Îmi pare toamna mai fără conture
Cu miros de răşini şi de inert
Decât altdată barca ei uşure
Ce reteza nădejdile pe sfert.
Alţi oameni defilează pe’nserare
Ca să-şi înghită porţia de timp.
Burghezi mărunţi, ei nu duc în spinare
Nici besne mari, nici ţăndări din Olimp.
Încătuşat pe-o rână în restrişte
A amuţit şi parcul ca un gând.
Pe bănci nu’ncearcă nimeni să mai rişte
Să-i gâtuie tristeţile, râzând.
Şi totuşi câtă pulbere subţire
Nu se cernea din soare pe aici.
O! burgul meu frumos din amintire
Azi parcă din cavouri te ridici!
Publicată în „UNIVERSUL LITERAR”, an I, nr. 25, din 20 iunie 1942
Către Don Quijotte
Cules din mituri, însuţi tu un mit,
Biet pelerin cu inima bolnavă
De uriaşa visului otravă –
În piscul tău cu râvnă m’ai primit.
Sărac şi bleg prin holde de pământ,
Contrariu cum canoanele învaţă,
Doar tu mi-ai fost mireasmă şi povaţă
Sub nu ştiu care straniu legământ.
În jur, încet, trăgându-mi azi hotar
Eu ignorez pogoanele de spaţiu.
Tăcut şi dârz adulmec cu nesaţiu
Himere cârd, şi-al lor mărgăritar.
Surpat ades în vânturi şi restrişti
Nu m’am sculat un ceas pentru tăgadă,
Ci mi’am purtat tot visul meu grămadă,
Cu ochii veseli, niciodată trişti.
Întrezăresc în tine, ireal
Erou de comedie zăpăcită:
Străfundul omenirii ce palpită
Mereu, după un fir de ideal.
Publicată în „UNIVERSUL LITERAR”, an I, nr. 30, din 25 iulie 1942
Cîntecul din urmă
Am obosit umblînd alandala
Prin hîrburi, dudaie şi gloate.
Demult mi-e tocită sandala
Şi moarte iubirile toate.
Acuma, la actul final,
Numai strigoii-amintirii
Dănţuie crud, rătăcind, infernal
În jur, în meandrele firii.
Cerul e şi el putred, lălîu,
Nicio salvare nu-i ţipă în creştet.
Nicio minune în ciute, în grîu
Şi Domnul e veşted.
Meschin se dărîmă, rece coboară
Visul în cripta bolnavă.
Rîme băloase, neguri omoară
Fruntea suavă.
O! naiv jucător în azur,
Flamura, slava, cocorii ucide;
Drept se ridică, sălbatec, impur
Lupul uitării cu deşte livide.
Publicată în „VREMEA”, an XVI, nr. 695, Paşti 1943
Leit – motiv
Simt toată vremea care curge hău
Cu Dumnezeu de mână prin oraş
Şi-o prinde omul, hoţ ca un geambaş,
Ca s-o anime-n calendarul său.
Ispita asta ne-a cuprins de mult,
Orânduiţi sub moarte şi sub cer
Şi ne-a legat în zodii ca un fier –
Otrepe vechi în cosmicul tumult.
Culegem an cu an în traista grea,
O movilă de ani până la fund,
Cădem sub crucea ei – rotund,
Laţi şi fărâmaţi ca o curea.
O, dă-ne Doamne, ceasul cât un veac,
Cât muntele de piatră necuprins,
Să trecem pe sub stele mai întins
Departe mai un pic de berbeleac.
Publicată în „OLTUL”, anul I, nr. 1 din august 1943
Cuvintele mele
Cuvintele mele moi ca nişte bureţi
Duceţi-vă unde vreţi,
Unde vă place, unde vi se pare,
Eu nu vă mai dau de mâncare.
A venit moartea la uşă
Să mă culeagă, să mă facă cenuşă.
Cum să vă mai ţiu, cum să vă mai cresc
În chivotul meu prea pământesc.
Pentru lunga voastră călătorie
Luaţi-vă merinde, luaţi-vă pălărie.
Până la Învierea cea mare
E o vreme fără hotare.
Şi dacă vorbiţi cu bravul Pan
Spuneţi-i că naiul nu mai face un ban,
Că peste umanitate
Urlă zeiţa Răutate.
Publicată în „OLTUL”, anul I, nr. 1 din februarie 1944
Paşte
Lepădaţi căpestrele
Deschideţi ferestrele
Să intre binecuvântarea
Cât Golgota, cât zarea.
Am fugit de pe cruce
Cu picioarele năuce
Şi-am venit înapoi
Să vă dau anafura vieţii d’apoi.
Să fiţi cuminţi toţi
Miniştri, cerşetori şi idioţi;
Cu roua, cu deşertăciunea
Faceţi-vă zilnic rugăciunea.
Eu am să plec imediat.
Satan e concediat
Aşa că veţi trăi fără frică
Şi om şi măgar şi pisică.
Voi mai veni odată
La Învierea cea adevărată.
Să-mi pregătiţi hlamidă
Fără pălămidă.
Publicată în „OLTUL”, anul I, nr. 9 -10 din aprilie – mai 1944
Lasă un răspuns