Jurnalul unei supravieţuiri de Gheorghe Glodeanu este o carte neobişnuită fiindcă este scrisă „în apropierea morţii” şi a salvării. Autorul află că e bolnav şi trece de la un spital la altul pentru a fi sigur de diagnostic. Terapia e cumplită, e vorba de o maladie neiertătoare, dar el e profesor universitar, director de revistă, mai are studenţi, doctoranzi, mai are prieteni care îi trimit cărţi.
El e critic literar, e istoric literar şi îşi respectă identitatea de critic şi de istoric. Se bucură de întâlnirea cu „noile cărţi”, ar vrea să scrie despre ele, dar medicamentele îl ţin la distanţă de masa de scris. Sunt colegi care îl vizitează sau măcar îi dau un telefon, dar nu prea mulţi. Ce face soţia, ce face fiul – şi ei trăiesc îngrijorările momentului rău.
Gheorghe Glodeanu „supravieţuieşte”, are cărţile lui la care lucrează şi ar vrea să-şi termine un proiect. Lucrează la „Între real şi imaginar. Incursiuni în proza fantastică franceză din secolul al XIX-lea”, carte care îi solicită lecturi suplimentare, cărţi ale unor autori care nu îi sunt la îndemână. Există biblioteci la care ar vrea să ajungă, bibliotecari care ar trebui să-l ajute. Îl ajută? Da, desigur.
Aşa că odată cu „Jurnalul unei supra-vieţuiri” – sau un pic înainte – profesorul Gheorghe Glodeanu publică a treizecea se carte: „Între reral şi imaginar. In-cursiuni în proza fantastică franceză din secolul al XIX-lea”. O publică, împreună cu următoarele explicaţii:
„Cu câţiva ani mai în urmă deschideam studiul intitulat „Orientări în proza fantastică românească” (2014) cu o „Pledoarie pentru literatura fantastică”.Reiau acum o serie de idei, realizând o nouă pledoarie pentru acest gen de litaratură. Spuneam atunci că am descoperit frumuseţea prozei fantastice deja pe vremea adolescenţei şi această pasiune m-a însoţit toată viaţa. Însemnând altceva decât realismul tradiţional transparent şi previzibil, fantasticul promite o fascinantă incursiune în ini-ma misterului”.
Şi ce mai spune domnul profesor proaspăt scăpat din cutare spital, dar cu misia de istoric literar în plină desfăşurare: „Proza fantastică ne învaţă că realul e banal doar în aparenţă, adevăratele semnificaţii fiind bine camuflate în spatele cotidianului, dincolo de suprafaţa lucrurilor. Fascinaţia exercitată de această literatură se explică prin faptul că facilitează accesul către necunoscut, îndemnându-l pe omul modern să redescopere pasiunea pentru semnificaţiile ezoterice”.
Explicaţii de pedagog, de dirijor de cursă lungă – cu amintirea vremurilor în care se iniţia în lectură. Traseul istoricu-lui literar Gheorghe Glodeanu, de la cărţile lui despre Mircea Eliade la „Avatarurile prozei lui Mihail Eminescu” la „Narcis şi oglinda fermecată. Metamorfozele jurnalului feminin în literatura română”, dar şi „Orientări în proza fantastică românească” arată că „Între real şi imaginar” e necesar un volum al concluziilor.
Cărora profesorul Glodeanu le asociază autori foarte mari, de la Victor Hugo la Balzac şi mai mici, de la Eugen Sue la Paul Gavarni. Cât de mari şi cât de mici? Cum îi reprezintă pe unii şi pe ceilalţi literatura fantastică? Cum ne prezintă pe noi, atunci când suntem la „marginea” realului şi gândim la lumea de „dincolo”?
Nu pot să nu aşez alături de cărţile lui Gheorghe Glodeanu o carte care ar fi trebuit să reţină atenţia: Cea mai bună dintre lumile posibile. Jurnalul şi contrajurnalul parizian al lui Gheorghe Mocuţa. Este, şi el, jurnalul unei salvări. Al unui drum prin infern.
Tatăl îşi însoţeşte fiul, grav bolnav, în oraşul mântuitor. Traseul regal al artiştilor, al iubitorului de cultură e înlocuit de unul prin spitale, sub asediul întrebărilor. Sau al locuinţelor mai degrabă provizorii, greu suportabile. Itinerariile trec prin marile catedrale: „…încerc să mă rog, printre puţinii turişti, rostesc vorbele mecanic. Cad în genunchi.
În faţa Christului imens, sculptat în lemn afumat, din dreapta naosului. Lacrimile îmi vin singure. Mă zguduie un plâns isteric”. Se întâlneşte din când în când cu români care îi aduc ziare, reviste, ştiri despre cărţile prietenilor. Ei vin din altă lume. Trimite poeme unei reviste.
E un fel de a supravieţui, între tratamente insuportabile şi medici mereu mustrători, între momente de înstrăinare şi clipe fericite: iată, azi fiul e bine. „Şi peste toate, senzaţia că atunci când eram acolo şi notam în acest jurnal, cu toată nenorocirea şi stresul zilnic, eram mai liber, mai… Senzaţia că atunci trăiam, iar acum supravieţuiesc zilelor scrise” îşi încheie Gheorghe Mocuţa jurnalul parizian – jurnalul scriitorului.
Ce s-a întâmplat cu fiul, cu Andrei Mocuţa? S-a făcut bine, a scris câteva cărţi de proză (sunt cele mai frumoase ale ultimului val), una de poezie, şi-a dat un doctorat. Din teză a fost extrasă o carte: Portret al artistului in absentia. J.D. Salinger. O monografie.
Cartea a fost întâmpinată cu laude mari de comparatişti, de americanişti. Scrie Ştefan Borbely: „E exhaustivă tematic şi bibliografic… e prima monografie naţională dedicată lui Salinger, cu desluşiri şi interpretări de mare subtilitate… pe care nu le-a mai propus nimeni la noi, făcând-o indispensabilă pentru cercetările viitoare…”. Şi după cărţi de eseu,de poezie, de proză, o sublimă carte de poezie despre tatăl său – pentru tatăl său.
O carte între real şi imaginar. Sau dincolo de real şi imaginar?
Cornel UNGUREANU
Lasă un răspuns