Într-o deșertăciune a deșertăciunilor, ce poate fi mai important decât poezia, care ne arată frumusețea acestor deșertăciuni? Aș spune că iubirea e mai importantă, „iubirea care mișcă sori și stele”, dar tot poezia ne arată și acest adevăr, această frumusețe.
Dacă astăzi poezia nu mai are nicio importanță, nu înseamnă că cititorii s-au îndepărtat de ea, înseamnă că poeții au îndepărtat-o de cititori.
Dacă e adevărat (cum zice Șerban Foarță, pe coperta a IV-a a volumului Montségur, de Eugen Dorcescu) că „poezia românească e, mai cu seamă, improvizaţie anodină sau însăilare de nimicuri”, te mai poți întreba care sunt poeții de primă linie?
Am învinovățit multă vreme critica literară că așează toate creațiile pe același nivel, că nu e în stare să ierarhizeze, să elimine veleitarii și să evidențieze poeții de primă linie.
Dar, vorba ceea, de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere! Poeți adevărați, mari poeți sunt tot cei care au fost.
E ciudat și paradoxal că în această eră a comunicării în timp real nimeni nu mai comunică cu marea poezie.
Relația dintre cititor și autor (fie că e vorba de o nouă carte, de un nou poem sau un eveniment poetic) se rezumă la câteva like-uri și distribuiri pe rețelele sociale, cel mai urmărit fiind cel care arată mai bine, nu cel care scrie mai bine.
Iar like-urile, de cele mai multe ori, sunt de complezență. Postezi un poem care nu poate fi citit în mai puțin de trei minute, dar în primul minut ai deja zeci de like-uri.
Și dacă nu poate fi citit în trei minute cum poate fi înțeles într-un minut? O fi fiind oare vorba de „poemul care nu poate fi înțeles, poemul tămăduitor” al lui Ion Mureșan? Mă îndoiesc.
Nu am pretenția să rezolv problemele poeziei și ale criticii literare și nici nu cred că au vreo rezolvare atâta vreme cât lumea e întoarsă cu susul în jos, dar nici nu pot fi indiferent la aceste probleme atunci când scriu. Pentru că atunci când scriu trebuie să am „cerul înstelat deasupra mea și lumea și legea morală în mine”. Altfel, totul e deșertăciune, o deșertăciune a deșertăciunilor.
Și voi încheia tot cu Șerban Foarță, care, optimist, concluzionează: «totul e pierdut, minus onoarea». Onoarea poeziei!
Actualitatea literară, Nr. 131, August-Septembrie 2024
N.R. Celelalte editoriale au apărut în volumul [despre], Editura BrumaR, 2020
Lasă un răspuns