Nicolae SILADE
Să presupunem că ne aflăm la doar câțiva ani/kilometri lumină de începutul lumii și despre maeștri nu se vorbea deloc. Singurul maestru era Dumnezeu. Asta nu înseamnă că oamenii de atunci nu aveau inteligența noastră, talentul nostru sau abilitățile noastre.
Aș spune că, dimpotrivă, le aveau înzecite, însutite, înmiite. De ce spun asta? În primul rând pentru că atunci, sau foarte aproape de atunci, au fost scrise operele fundamentale ale omenirii: Cartea lui Toth, Epopeea lui Ghilgameș, Biblia, Vedele, Coranul, Eneida, Iliada și Odiseea, Divina Comedie etc., etc.
Autorii lor erau adevărați maeștri, fără a se considera maeștri, fără a li se spune maeștri. Pentru că singurul maestru era Dumnezeu, cel care i-a creat și i-a inspirat, spre a crea, la rândul lor, opere fundamentale, mărturii ale marii creații.
Astăzi, când lumea e plină de maeștri, când ești apelat oriunde și oricând cu „maestre”, mai poate oare cineva să fie numit pe drept cuvânt maestru? Mai poate scrie astăzi cineva o operă fundamentală pentru generațiile viitoare? Cu siguranță, nu.
Și ați observat, desigur, că pe măsură ce înaintăm prin istoriile literare spre vremea noastră, operele fundamentale se împuținează, dacă nu lipsesc de-a dreptul. Departe însă de a găsi vreo vină cuiva, cred că evoluția societății e de vină, pentru că vrea să așeze tehnologia în locul lui Dumnezeu.
Dar poeții, pe care eu îi consider înainte-mergători nu doar în literatură, ci și în filosofie, în arte, în religie, au datoria de a întoarce lucrurile la firescul lor, de a ne arăta, din nou și din nou, izvoarele vieții, sensul existenței și minunile din lăuntrul și din afara noastră.
Nu e de mirare, deci, că poetul zilelor noastre, fără a fi izgonit din cetate, și-a pierdut statutul social, moral, spiritual, de vreme ce, în loc să ne întoarcă spre esențe, ne fascinează, în cel mai bun caz, cu aparențele lumii, sau ne sperie, în cel mai rău, cu apocalipsele ei.
Poetul zilelor noastre coboară în stradă, devine tot mai mult un poet al străzii, în loc să se înalțe și să ne înalțe spre culmile spiritului. Acolo unde se află marile taine și marile adevăruri ale omenirii.
De care orice suflet are nevoie, mai ales acum, când umanitatea e debusolată și nu mai găsește niciun refugiu în confortul și siguranța de care s-a bucurat până astăzi.
Actualitatea literară, Nr. 116, Februarie 2022
N.R. Celelalte editoriale au apărut în volumul [despre], Editura BrumaR, 2020
Lasă un răspuns