Sunt foarte multe lucruri importante în viață, dar cel mai important, după părerea mea, este cunoașterea.
Bineînțeles că la cunoaștere se ajunge numai prin dragoste, prin acea dragoste despre care vorbea Apostolul Pavel în Epistola întâia către Corinteni, cărora le amintea care sunt cele mai importante lucruri din viața creștinului: „Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar cea mai mare dintre acestea este dragostea”.
Da, este vorba despre acea dragoste care te dezleagă de lume și te apropie de Dumnezeu. Pentru că adevărata dragoste este atunci când iubești împrejurul tău ca pe înlăuntrul tău, cu alte cuvinte: când iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.
Iar la asta se ajunge foarte greu.
Pentru că trebuie să renunți la tine însuți ca să te câștigi pe tine însuți.
Precum se zice „Cine își va păstra viața o va pierde și cine își va pierde viața pentru Mine o va câștiga”.
Greu de înțeles!
Dar și mai greu va fi pentru cei care nici nu cred, nici nu vor să înțeleagă.
Cât despre cei care nu pun niciun preț pe lucrurile cele mai importante în viață sau cei care neagă valoarea lor, înlocuindu-le cu altele, fără nicio valoare, ei sunt definitiv pierduți, ei nici nu există, deși trăiesc și se desfată probabil în umbra averii lor.
S-a spus și se mai spune că sănătatea e cea mai bună dintre toate.
E adevărat, dar pentru mulți această zicere se referă doar la sănătatea trupească, nicidecum la cea sufletească, nicidecum la cea morală.
Și dacă nu se referă la toate cele trei, atunci acea sănătate nu e deloc sănătoasă.
Sunt unii care cred că știu totul, dar în realitate ei nu știu nimic. Și nici măcar nu știu că nu știu nimic.
Și chiar dacă, prin absurd, ar ști totul, ei nu vor cunoaște, nu vor cunoaște nimic, darmite totul.
Pentru că între știință și cunoaștere unii fac o mare confuzie. Deși sunt lucruri total diferite. Și nu există nicio legătură între ele.
Spuneam mai sus că lucrul cel mai important în viață este, după părerea mea, cunoașterea. Da. Iar cel care vrea să cunoască totul îl va cunoaște într-un final pe care cunoaște totul, pe cel care este Totul, pe cel care Este, adică Dumnezeu. Iar Dumnezeu este Dragostea.
Actualitatea literară, Nr. 139, Ianuarie-Februarie 2026
N.R. Celelalte editoriale au apărut în volumul [despre], Editura BrumaR, 2020
frumos, adevărat. Felicitări!
Mulțumesc pentru apreciere.