Nicolae SILADE
Ca să-l parafrez pe Odysseas Elytis, care a spus: „Nu-mi pare rău de poeții care au rămas fără public, îmi pare rău de publicul care a rămas fără poeți”, aș zice și eu așa: nu-mi pare rău dacă uneori am căzut în groapa socială (groapa cu lei a spiritului și marea lui capcană), îmi pare rău dacă mi-am dat cu părerea despre ceea ce se întâmplă acolo, când în universul infinit nu se întâmplă, de fapt, nimic.
Dar, cum zice înțeleptul, dacă ai căzut de șapte ori, ridică-te de opt. Așa m-am ridicat și eu, ajutat de marii poeți și de marile lor ziceri. Eugenio Montale, bunăoară, spune: „Mi se pare ciudat că universul/ dintr-o explozie a luat întruchipare,/ dar și mai ciudat mi se pare că e vorba/ de-o viermuială într-o nemișcare”.
Prin urmare, nu-mi pare rău dacă n-am fost înțelept, îmi pare rău dacă i-am îndepărtat de înțelepciune pe cei care m-au citit. Pentru că lucrurile văzute de sus nu seamănă cu lucrurile privite de jos.
Sunt tot mai convins de la o vreme că știința doar descoperă adevărurile rostite de poeți, pentru că ea, știința, nu știe că în infinitate începutul și sfârșitul (adică viața noastră) sunt praf și pulbere, dacă nici soarele, nici galaxia lui nu sunt mai mult decât un pixel în nemărginirea universului, după cum arată cea mai recentă hartă NASA.
Noi însă vorbim despre timp (dar vorbim în timpul vieții noastre) și vorbim despre spațiu (însă doar în spațiul care ne este dat). Nimeni nu a ieșit din timp și din spațiu ca să ne poată spune ce este în afară.
Iar dacă în afară nu este nimic, cum putem spune că înăuntru este ceva, dacă acest ceva este infinit și de necuprins cu mintea, care are totuși început și sfârșit?
„Totul e simplu, atât de simplu încât devine de neînţeles”, a poezit Nichita Stănescu. Și tot el: „El începe cu sine şi sfârşeşte/ cu sine./ Nu-l vesteşte nici o aură, nu-l/ urmează nici o coadă de cometă”.
Nu ne rămâne, deci, decât speranța nemărginită că poeții care vor veni după noi vor rosti alte și alte adevăruri pe care știința le va descoperi mai apoi. Pentru că „speranța plutește nemărginindu-se”, cum a spus un alt poet, Marius Sârbu. Să sperăm, așadar, să sperăm, pentru că „sfârșitul nu-i aici”.
Actualitatea literară, Nr. 123, Martie-Aprilie 2023
N.R. Celelalte editoriale au apărut în volumul [despre], Editura BrumaR, 2020
Lasă un răspuns