Despre filosofi și alte întrebări fără răspuns [110]

Nicolae SILADE

Îmi place să-i ascult pe filosofi, îmi place să-i citesc, îmi place să stau de vorbă cu ei, dar cel mai mult îmi place să-mi răspundă la întrebările care mă neliniștesc. Pentru că au ei un anume fel de a explica tot ce se întâmplă în jurul nostru și tot ce se petrece în interiorul nostru.

Prin urmare, profit de oricâte ori am ocazia să-i ascult și, cum s-a întâmplat recent, cu prilejul unor discuții lungi la o masă întinsă, să-i iau la întrebări. Pentru că au ei aerul că știu totul sau, dacă nu, în orice caz, că pot analiza totul și îți pot explica totul, astfel încât, după ce-i asculți, să poți înțelege cum stă treaba cu universul ăsta, din care și noi și ei facem parte, și să devii, prin urmare, mai înțelept.

Cum eu știu că nu știu nimic și nu mă dezic de la asta, l-am întrebat pe unul cum se face că în lumea noastră, a oamenilor, nu e niciodată o mare criză de profesori, să zicem, sau de medici, sau de programatori, sau de agricultori.

Cine reglează numărul acestora într-o societate, ca să nu fie niciodată prea mulți poeți, să zicem, să nu fie prea mulți pictori, să nu fie prea mulți muzicieni? Sau, ca să dau un alt exemplu, într-o audiență la primar, cine-i oprește pe cetățeni să nu se ducă toți în aceeași zi și la aceeași oră?

Apoi l-am mai întrebat pe prietenul meu, filosoful, pe ce criterii și cine acordă unuia talent și altuia nu, de ce e atât de atât de scump harul ăsta și de ce nu poate fi acordat fiecăruia? Ei bine, prietenul meu, filosoful, mi-a răspuns la ambele întrebări. Da. La ambele întrebări mi-a răspuns cu un deget ridicat în sus.

Atunci eu, cu întrebările răspunse, mi-am pus întrebarea de ce e nevoie de atâta filosofie când poți foarte simplu să răspunzi la orice te frământă cu un deget ridicat în sus. Și mi-am mai pus o întrebare, tot pe tema asta, cât de valabil poate fi un sistem filosofic, oricare ar fi el, în condiții de calamități naturale inevitabile.

Eu cred că el poate fi foarte simplu înlocuit nu cu un deget ridicat în sus, ci cu o simplă rugăciune, pe care, dacă ești înțelept, iar nu filosof, o spui înainte, dacă nu în fiecare dimineață, la prânz și seară, cum era obiceiul până nu demult.

În rest, o gândire pozitivă în fața tuturor lucrurilor mărunte cred că e de preferat oricăror discuții, sterile sau nu.

Actualitatea literară, Nr. 110, Mai-Iunie 2021

N.R. Celelalte editoriale au apărut în volumul [despre], Editura BrumaR, 2020

46

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.