Despre cele două literaturi române și noua literatură [126]

M-am întors de la Festivalul Internațional de Poezie de la Sighetu Marmației (ediția cu nr. 50) și de la Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara, ediția a XII-a, mult mai convins că există două literaturi române: una îmbătrânită, anchilozată, putredă, întemnițată în șabloane de tot felul, și alta vioaie, tânără, exhibiționistă, fără reguli și fără control.

Și una și alta au în comun doar folosirea limbii române. Și una și alta permit veleitarilor să se considere genii, pentru că ambele sunt lipsite de un spirit critic adecvat. Și nu e vorba doar despre generații aici.

Pot foarte bine să existe vârfuri „vioaie” în literatura îmbătrânită, după cum pot fi și mucegaiuri în literatura tânără. Asta nu înseamnă însă că ele, cele două literaturi, s-ar putea uni, cândva, cumva, spre a-și găsi un loc binemeritat în literatura universală.

Dezbinarea generaționistă din viața noastră literară le ajută să existe separat pe mai departe. Dacă scriitorii în vârstă n-au habar că există și o literatură tânără și nici nu pot pătrunde în ea, chiar dacă și-ar dori, tinerii literați evită cu obstinație accesul în literatura ai cărei reprezentanți sunt încă în putere și la putere.

Și chiar dacă aceștia le-ar deschide toate porțile, ei ar refuza să intre. Motivele sunt lesne de înțeles.

Literatura tânără se îndreaptă spre noua literatură. A nu se confunda cu „literatura nouă” văzută de George Călinescu.

Pentru că noua literatură, după atâtea experimente și isme, după atâtea invenții și inovații tehnologice, după atâtea setări și resetări globaliste, încearcă, în ciuda contextului social-politic actual, în ciuda ereziilor lumii în care trăim, să-și regăsească busola, să redevină ceea ce a fost dintotdeauna: literatură, literatură adevărată.

Să redevină, din cenușăreasă, regină a artelor. Se simte asta. Se vede asta.

Și atâta vreme cât omul nu s-a schimbat în decursul mileniilor, nici în gândire, nici în simțire, nici în bine, nici în rău, opere precum Iliada și Odiseea, Divina Comedie, Luceafărul, Epopeea lui Ghilgameș, Cântarea Cântărilor, ca să dau doar câteva exemple, se cer continuate cu alte opere, noi, dar pe măsura lor. Căci „toate-s vechi şi nouă toate”!

Actualitatea literară, Nr. 126, Septembrie-Octombrie 2023

N.R. Celelalte editoriale au apărut în volumul [despre], Editura BrumaR, 2020

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.