Despre cei care scriu, despre cei care citesc

Nicolae SILADE

O foarte interesantă tabletă, intitulată „Citim? Nu citim?”, semnată „Cronicar” și apărută la rubrica „ochiul magic”, în România literară nr. 1-2, din 14 ianuarie 2022, ridică serioase semne de întrebare privind scrisul și cititul la români.

Durerea cronicarului se referă la faptul că nici măcar membrii USR nu citesc revistele USR, că scriitorii nu citesc cărțile confraților și că profesorii de română, elevii și studenții de la Litere nu citesc literatură. Se pare că românii sunt atât de geniali încât pot scrie „pe necitite”, pentru că „la cei mai mulți, scrisul e despărțit de citit”.

Dacă s-a ajuns în această situație, înainte de a găsi o rezolvare, trebuie eliminate cauzele. Păi cum poți primi în Uniune aproape 3.000 de membri fără să le ceri dovada de abonat la măcar trei din revistele mai sus pomenite, cum poți primi în Uniune aproape 3.000 de membri fără să-i întrebi ce cărți au citit în ultimii cinci ani, cum poți primi în Uniune aproape 3.000 de membri când știi cum se obțin cronicile/recenziile la volumele publicate? Cum?

Și de ce e nevoie de atâtea mii de membri? Și de ce să le mai dai atâtea mii de jumătăți de pensie dacă ei nu cumpără nicio revistă, nu citesc nicio carte? Asta e situația în cazul USR. Dar ce ne facem cu celelalte reviste, care, chiar oferite gratis, nu se citesc? Ce ne facem cu volumele scriitorilor care nu sunt membri ai USR?

De ce nu se vând, de ce nu se citesc? Pentru că sunt puține redacții și edituri care se respectă. Pentru că poți număra pe degete scriitorii care își respectă cititorii. Pentru că profesorii de română nu recomandă nicio revistă literară, nicio carte recent apărută (pentru că nu le citesc).

Pentru că elevii și studenții de la Litere nu dau cafeaua și cola pe o revistă sau o carte. Iată de ce numărul celor care scriu și nu citesc crește, iar numărul celor care citesc și nu scriu scade. Dar numărul celor care citesc și nu scriu scade tocmai fiindcă numărul celor care scriu și nu citesc crește.

Este legea echilibrului, valabilă în întregul univers. Și mai este legea cererii și ofertei. Dacă ți se cer creații de valoare, iar tu oferi kitsch-uri, falsuri, la ce te poți aștepta? Prin urmare, eu, unul, cred că îndemnul lui Ion Heliade-Rădulescu, „scrieți, băieți, orice, numai scrieți!”, nu ar mai trebui urmat în zilele noastre.

7

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.