…și iată-ne, la primele ceasuri ale primăverii, deschizând din nou Palatul Apelor către visare, creație, splendoare! Căci nu doar element fundamental al vieții este apa, ci și muză nesfârșită pentru artă, pace și frumos!
„APA- interferențe culturale” este numele sub care prindea viață, între gândul la Ziua Mondială a Apei din 22 martie și cel la Capitala Culturală Europeană găzduită de urbea noastră, expoziția pe care o salutăm anul acesta la a doua sa ediție. Succesul de anul trecut ne-a încurajat să vrem a face tradiție din acest eveniment care, iată, vă așteaptă cu o colecție și mai bogată de lucrări, în numele unei echipe și mai numeroase de artiști!
Desfășurată sub tema „Apă pentru Pace”, expoziția cuprinde zeci de lucrări semnate de 18 visători de Bega și nu numai… Suzana Fântânariu, Katarina Balúnova, Dorothea Hîrjoi, Nora Novak, Lia Popescu, Ana-Domnica Hoble, Lucia Moise și Ecaterina Schiwago sunt doamnele culorii ce vă așteaptă la Palat.
Dau viață frumosului alături de ele Sorin Nicodim, Farkas Endre, Viorel Coman, Dorel Olteanu, Florin Preda Dochinoiu, Tar Béla, Adrian Dudui, Florin Alexandrul Preda, Victor Gingiu și Costin Brăteanu. Veniți cu sete în lumea ce-o deschidem la Palatul Apelor, cu sete de visare, pace și frumos!
Cu prețuire,
Lasă un răspuns