Alexandru FILIMON
Dumnezeu nu murise, pur și simplu fusese dat uitării!
Nimeni nici măcar nu se mai obosea să-l invoce în discuții. Cu precădere trecea drept subiectul primitiv al părinților care în loc să se sprijine pe cuceririle științei și de fructele ei își bizuiau rațiunea pe basme cu parfum divin, fie el hristic, budist sau whatever.
Yoga era practicată de oricine, o reminiscență a credinței din trecut, desacralizată complet din necesitate în prezent. Yoga se practica cu cască specială de aer. AICI SE ÎNVĂȚAU TREPTELE RESPIRAȚIEI.
Aerul devenise o resursă primordială, prin urmare oamenii de știință au dat acces oamenilor societății ideale. Dreptul la aer era înscris în HoloConstituție. Hârtia fusese terminată de acarieni și vietăți din trecut. Hologramele erau singurele urme ale trecutului și ele erau bine păzite de societate.
Câte o hologramă în relay mai amintea de desene copiilor (pictograme ale unor tomografii digitale) în rest niciun un adult nu mai îndrăznea să comunice telepatic cu bilboldurile holografice. Oricum era un gest care nu te cataloga adult în societatea viitorului.
Alteritatea devenea realitate. Celălalt era o lume de necuprins acoperită juridic de toate instanțele morale ale societății. Intimitatea era singurul lucru sacru, dar și ea făcea parte din sistemul de transparență.
BigHologramele știau tot, erau omnisciente, deci individualitatea, personalitatea erau complet transparentizate față de autorități în timp ce pentru ceilalți totul rămânea un mister.
Intimitate nu avea nimeni, nici măcar în timp ce practicau treptele respirației. Totul în societatea viitorului se făcea în trepte căci superiorul în treaptă era cel care conducea ce era jos. Prin urmare, urcarea în trepte devenea singurul instrument de prosperitate pentru fiecare „Celălalt” ce compunea societatea.
Oamenii se trezeau de dimineață și se închinau în mod ritualic frigiderului care le dădea de mâncare. Vocile de ieri care astăzi le sunau în cap le spuneau cu religiozitate și rigurozitate când anume un aliment trebuie mâncat la ce temperatură și care este punctul optim de fagocitare.
Individul modern avea de toate și râvnea la și mai mult. Dezvoltase o foame de material intrând în viciul acumulării.
Hologramele zumzăiau de zâmbete și vieți fericite. Orice e real atâta timp cât vezi și simți că stomacul întră în satisfacție de zahăr.
Fericirea o găseau la orice colț, dar nici un chip parcă nu reușise să o cunoască mai departe de ce promiteau superiorii treptelor. O paloare le amintea parcă că trăiesc într-un incomplet ambalat foarte bine de societatea gândirii.
Acest gând nu avea cum să le rămână prea mult timp în cap căci la fiecare colț o nouă hologramă începea să vorbească cu tine, amintindu-ți că ai pulsul mărit sau ai un început de tuberculoză.
Doctorii nu mai erau ci doar ingineri de întreținere ai hologramelor, extrem de scumpi cu mentalitate de castă. Ei aplicau principiul eredității care venea la pachet cu urcarea în trepte. Se trăia într-o societate egală, în trepte. Depinde unde te situai.
Răsăritul era doar lumina de la frigider care înregistrase durerea lui Luci și acum încerca să-l anime cu un cântec din copilărie. Nu vă închipuiți vreun mare cântec de leagăn căci zumzăitul sculelor din garaj era cea mai frumoasă rapsodie pentru urechea sa de tablă.
Avea suflet de inginer așa că nu putea înțelege lumea în toată frumusețea și complexitatea ei. Din când în când se mai minuna și el.
Lumina răsăritului izvorâtă din frigider îi amintea că este incomplet. Gândul că mai zăbovise odată asupra aceastui lucru îl determină în cele din urmă să-și deschidă sticla cu vin, pe care oricum o savura cu snobism.
Ziceai că e un poster nefericit, exact ca societatea în care se chinuia să trăiască. Era atât de plictisit că nici vinul nu mai avea gust. Nici gândul malachiei nu-l mai ademenea. Era obosit de atâta plictiseală și nimicul ce-i cuprinsese viața ajunsese să-l domine, alungându-i speranța că va fi bine și pentru el.
Pastilele de depresie vernaculară nu erau propice mixului de emoții negative care îl acaparaseră. Se închina unui viitor incert la fel cum îngenunchea în fața frigiderului. Hologramele din casă cu flori nu-i mai stârneau apetitul de viață domestică.
Abia mai putea respira la cât era de plictisit. Ar fi putut să facă orice dorește, dar nu mai avea tragere de inimă să facă nimic și acest nimic era totul pentru el.
În societatea viitorului singurii care erau inimitabili erau fluturii. Ei nu au putut fi reproduși de holograme și pentru ei nu existau trepte. Ei erau singura dovadă că Pământul existase cumva organic, înainte de marea Treaptă a umanității.
Ei aveau voie să se bucure de libertate deoarece erau inutili pentru societate și nu prezentau un pericol pentru fericirea celorlați. Fluturii luaseră locul poeților în societate. Pentru omul de rând atașat de softul vieții la propriu fluturele era cel mult o necunoscută care nu merita efortul de a fi determinată.
Cu toate acestea, zumzăitul libertății intră și în camera lui Luci. Pe neașteptate această necunoscută și-a făcut apariția strecurându-se galant printre holograme, parcă sugerând din unduirea sa nenecesarul situației prezente.
Pentru Luci acesta fu momentul să inițieze scanarea necunoscutului. Softul din cameră nu-l prezenta ca pericol pe fluture, dar în cotloanele minții sale întrevedea parcă un deznodământ pentru sentimentul de incomplet care îl stăpânea.
Se apucă să-i contorizeze mișcările, dar știa de la treapta a treia că era stăpânul aerului din camera sa, dar superiorul din treapta a patra putea să revendice oricând aerul. Așa că se hotărî să nu amendeze în niciun fel fluturele deoarece nu știa sigur cui aparține.
Îl lăsa astfel să-i invadeze aerul zumzăind ininteligibil pentru mintea de inginer. În capul lui Luci deja se desfășurau calculele pentru risipa de oxigen pe care o înregistrase. Hotărî că e prea mult de acceptat și știa foarte bine că fericirea e singurul drept al omului din viitor. Și el acum se decisese că nu e fericit cu fluturele vampir.
Până să decidă în mod spontan ce să facă cu el se apucă să deschidă frigiderul să mai ia o gură de vin în speranța că va mai simți ceva în afară de plictis. Fiind o situație complet neprevăzută fluturele intră în frigider ademenit de muzica parșivă care venea de acolo și de toate florile care îi făceau cu ochiul.
După reacția micului fluture ai fi jurat că una din ele asistase la nașterea sa. Acum ceva îl chema spre cocon. Luci, în mod dezinteresat închisese fluturele în frigider.
Pe ecran apăru următorul mesaj: „Libertate, Necunoscut, Nedeterminat, Inutil”. Luci dădu uitării și fluturele și mesajul. Asta până la viitoarea vizită la frigider, locul unde până și fluturele s-a păcălit să intre.
Lasă un răspuns