Despre „Hora Unirii” și unirea scriitorilor români

Share Button

Nicolae SILADE

 

În luna în care se sărbătorește Ziua Culturii Naționale, ziua de naștere a poetului nostru național, se cântă o poezie de Vasile Alecsandri, Hora Unirii, pe muzica lui Alexandru Adolf Flechtenmacher. E drept că la date diferite, dar oarecum apropiate.

Trecem însă peste acest aspect ciudat și nu ne întrebăm de ce poetul național nu are o poezie care să-i adune în horă pe toți românii. Nu ne întrebăm nici dacă în acest an românii au mai cântat Hora Unirii, chiar și fără să se prindă-n horă.

Importantă e ideea de unire, pentru care și-au dat viața strămoșii strămoșilor noştri și care pentru noi nu mai reprezintă mare lucru. Iar acum, cu distanțarea asta impusă, unirea pare chiar ilegală când depășește un anumit număr de persoane.

Ne rămâne totuși acea „unire-n cuget și simțiri”, din cântecul compus de Ciprian Porumbescu, pe versurile lui Andrei Bârseanu, din poezia Pe-al nostru steag e scris Unire, melodia fiind în prezent imnul național al Albaniei.

Pentru că nimeni și nimic nu-i poate despărți pe cei care simt la fel, pe cei care gândesc la fel, pe cei uniți în cuget și simțiri, cum spune cântecul. Dar haideți să vedem cum arată unirea în literatura română. După cum se poate observa, aici distanțarea s-a impus cu mult înainte de a fi decretată.

Și ar fi fost frumos să fie vorba doar despre o distanțare. În realitate, e o adevărată dezbinare, la care nu știm cum s-a ajuns, dar care s-a accentuat odată cu publicarea acelei liste canonice a literaturii române, în ideea (culmea!) de a marca taman 100 de ani de la Marea Unire.

Apoi, a fost publicată pe Youtube, chiar de Ziua Culturii Naționale, „o hartă vie a literaturii române de astăzi”, care, prin exclusivismul său inerent, a adâncit și mai mult prăpastia dintre scriitori. Nu ne întrebăm cine ar putea să-i unească și cum, de vreme ce, prin natura lor, oamenii de litere sunt orgolioși, nonconformiști, spirite libere care nu se lasă înregimentate.

Și totuși, dacă s-a ajuns la mai multe uniuni ale scriitorilor, mai multe asociații, mai multe grupuri, eliminarea cauzelor care le-au făcut să apară poate conduce, credem noi, la fuziunea lor. Și așa cum prin Mica Unire și Unirea cea Mare a luat naștere România de azi, tot prin unire se poate naște o singură Uniune a Scriitorilor din România, una dodoloață.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sus